Est News

Șapte medalii pentru Clubul „Varan” Vaslui

Clubul Varan Vaslui a obținut șapte medalii la Campionatul Național de taekwon-do ITF. La competiția găzduită pe 12 și 13 martie de municipiul Vaslui, clubul a cucerit o medalie de aur, una de argint și cinci de bronz.

Cel mai bun sportiv al clubului a fost Denis Ionuț Butnaru, care a devenit campion național la luptă, seniori, categoria -78 kg. Reușita lui a contribuit și la medalia de bronz obținută la echipe. Marian Gavril a devenit vicecampion național la aceeași probă, iar Ștefan Stan a obținut bronzul.

La juniori, luptă individual, “Varan” a obținut trei medalii de bronz prin Alexandru Păscălin, Mihai Valentin Sava și Alexandru Coropca. (G.P)

Exit mobile version