Est News

De câte ori ne mai luați de proști? – Șoseaua de centură a Bârladului, toți ne-o arată dar nimeni n-o vede!

de Simona MIHĂILĂ

Evenimentul politic al sfârșitului de săptămână din județul Vaslui – lansarea candidaților PNL pentru funcția de primar în prezența copreședinților de la centru, Alina Ghorghiu și Vasile Blaga, a fost prilej de reluare a celor mai de succes promisiuni de după Revoluție.

După modelul lansat de PSD care, la fiecare patru ani, plimbă platoul cu gogoși electorale (aceleași de fiecare dată) pe sub nasul cetățenilor, PNL nu se lasă nici el mai prejos.

În conferința de presă organizată ieri dimineață la sediul de la Bârlad, liberalii au ieșit la înaintare cu promisiunea că bârlădenii vor avea șosea de centură! Senzațional!

Dar spectacolul penibilului nu s-a oprit aici. Sperând, probabil, în naivitatea unor gazetari de provincie ușor de ”injectat”, ce se vor grăbi să împrăștie în târg, exaltați, vestea că ”salvatorii” bat la porțile Bârladului, liderii liberalilor s-au pus pe discursuri sforaitoare:  că PNL va face din zona Moldovei o prioritate, că infrastructura va fi pentru liberali cea dintâi preocupare, că atragerea investitorilor e grija lor cea mare  – exact aceleași lucruri pe care le auzim în fiecare campanie electorală din gura oricărui candidat, miza mare fiind aceea că oricum, electoratul va uita.

Est News le-a împrospătat memoria liberalilor: i-a dat lui Gorghiu o poză cu Ludovic Orban, colegul ei de echipă, în timp ce-i mințea pe bârlădeni

Ceea ce își închipuie capii liberalilor că oamenii au uitat – promisiunile legate de șoseaua de centură – este mai viu în memoria lor decât oricând. Mașinile de tonaj greu care le zdruncină creierii și care le-au distrus apartamentele n-au cum să șteargă din mintea bârlădenilor un “moment istoric” din 2007, atunci când județul Vaslui era “Prioritatea guvernării liberale”.

Imaginea penibilului: Ludovic Orban le arata barladenilor pe unde va trece soseaua de centura

Anticipând gogoașa cu care liberalii se vor prezenta în fața bârlădenilor la marele start al campaniei electorale, reporterii Est News au venit la conferința de presă cu lecțiile pregătite. I-au oferit Alinei Gorghiu “o piedică în calea uitării”: o fotografie a acelui “moment istoric” din 2007, când Ludovic Orban, acum candidatul PNL la primăria capitalei, a venit special la Bârlad pentru a-i anunța pe bârlădeni – cu surle și cu trâmbițe – că realizarea șoselei de centură a fost aprobată! Orban a desfășurat harta orașului și, în fața ziariștilor care filmau și fotografiau de zor, și-a plimbat degetul pe traseul pe care urma să treacă șoseaua la care cetățenii visau cu ochii deschiși.

Am rugat-o pe Alina Gorghiu să le facă bârlădenilor serviciul de a-i înmâna poza lui Orban, colegul ei de echipă, ca să și-o pună pe noptieră. Spre dragă aducere aminte a unui succes pe care chiar l-a bifat: acela de a aduna voturi pentru parlamentarii săi din județ.

Banii au fost alocați – 43 de milioane de euro. Prezența mea la Bârlad este o garanție că șoseaua se va construi. În maximum doi ani, Bârladul va avea șosea de centură” – iată declarația de atunci a lui Ludovic Orban, declarație preluată de toată presa centrală.

De atunci au trecut 9 ani. Eram în plină campanie electorală, Orban era ministru al Transporturilor, iar județul Vaslui era “Prioritatea guvernării liberale”! Ce să aștepte bârlădenii mai mult decât atât, domnilor liberali?

Exit mobile version