de Simona MIHĂILĂ
Surpriză colosală pe scena politicii bârlădene: Constantin Constantinescu, fostul primar al Bârladului, se întoarce în viața politică la fix un an după ce a demisionat de la conducerea orașului și la nici o lună după ce a scăpat de dosarul penal pentru conflict de interese în care era cercetat.
Vestea a fost dată chiar de el, ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PSD Bârlad. Titi Constantinescu a anunțat, oficial, că instituțiile statului l-au declarat nevinovat și că nu mai există niciun motiv să nu se implice în proiectele politice ale partidului din care face parte.
În fața ziariștilor prezenți la conferință, Constantinescu a trecut în revistă întreaga istorie care l-a scos din viața publică – începând cu sesizarea către DNA făcută de Daniel Andrei, patronul Restaurantului “Poienița”, fost candidat la primărie din partea PP-DD și care, după eșecul la alegerile din 2012 a încercat să se sinucidă cu un pistol cu bile. Potrivit lui Constantinescu, acesta l-a reclamat la DNA după ce fostul edil i-a anihilat acțiunea de defrișare a unei parcele din Grădina Publică, acolo unde Andrei avea planuri să construiască un complex rezidențial cu piscină, locuri de parcare etc.
Constantin Constantinescu a spus că nu va candida pentru un post de consilier local, însă se va alătura cu toate resursele în campania electorală pentru cucerirea fotoliului de primar al orașului în care s-a înscris finul său de cununie, deputatul Adrian Solomon, președintele organizației municipale a PSD.
Fostul edil-șef nu a negat că s-ar încumeta să se înscrie în cursă pentru un loc în Camera Deputaților, la viitoarele alegeri parlamentare.
“Ar fi o onoare pentru oricine, o asemenea propunere. Dacă partidul îmi va propune, desigur că aș fi mai mult decât onorat să candidez pentru funcția de deputat. Dar până atunci mai este, iar acum vreau să mă concentrez pe campania electorală a alegerilor locale din iunie. Deocamdată îmi pun experiența și cunoștințele de administrație publică în slujba lui Adrian Solomon, unul dintre cei care au crezut în nevinovăția mea. El face parte dintre cei care m-au sfătuit să nu îmi dau demisia din funcție, pentru că știa sigur că sunt nevinovat. M-am încăpățânat, însă, să demisionez, fiind probabil singurul caz din țară în care un ales se retrage din funcție înainte ca organele abilitate să dovedească dacă este, sau nu este, vinovat”, a declarat Titi Constantinescu.
Istoria unui conflict de interese recunoscut de făptaș, dar nu și de statul român
Constantin Constantinescu a fost ales primar al Bârladului pentru prima dată în 2004, reușind să-i convingă pe bârlădeni să-l voteze în această funcție și la alegerile din 2008, apoi la cele din 2012.
Conflictul de interese pentru care era cercetat Constantinescu se referea la faptul că cele două firme care câștigaseră licitația avuseseră în trecut relații comerciale cu firma la care a fost el acționar (Construcții-Consult).
Pentru a beneficia de cea mai mică pedeapsă cu putință, Constantinescu a semnat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției, fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Între timp, Curtea Constituțională a scos de sub încriminare sintagma “relații comerciale” din Codul Penal, referitor la conflictul de interese, motiv pentru care procurorii Parchetului Curții de Apel Iași au clasat dosarul.