Est News

Încă un membru a rețelei de țepari bârlădeni, condamnat

de Marian MOCANU

Timp de mai mulți ani o rețea de „șmecheri” din Bârlad a înșelat zeci de societăți comerciale din întreaga țară, înființând firme în contul cărora au achiziționat marfă folosind cecuri fără acoperire. După ce principalii membri ai rețelei au fost condamnați, la sfârșitul anului trecut, la pedepse cuprinse între 5 și 13 ani de închisoare, a fost dată sentința și ultimului țepar. Vasile Marian Covalea a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare pentru înșelăciune în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat. El a fost extrădat din Republica Ecuador, unde ispășea o pedeapsă pentru trafic de droguri.

La începutul lunii decembrie 2014, magistrații Tribunalului Vaslui au finalizat un dosar ce era pe rolul instanței de judecată de mai bine de trei ani, în cazul unor bârlădeni care au înșelat peste 60 de societăți comerciale din întreaga țară. Gheorghe Zlate, Ovidiu-Marian Zlate, Ciprian-Andrei Budui, Ion Gogiu, Gabriel-Dumitru Ghibirdic, Mihai Chirilă, Lică Poiană, Ionel Andrei, Nicolae Angheluță și Costică Toma au primit ani grei de închisoare, între 5 și 13 ani cu executarea pedepselor, pentru înșelăciune și constituirea de grup infracțional organizat.

Un alt membru al rețelei a încercat să scape imediat după ce procurorii DIICOT au deschis ancheta, fugind în străinătate, acolo unde a continuat șirul activităților infracționale. Vasile Marian Covalea a fugit din țară doar pentru a fi arestat în Republica Ecuador pentru trafic de droguri. În luna ianuarie 2009 el a fost depistat la un control în aeroportul Guayaquil având ascunse în stomac pastile de cocaină cu o greutate totală de 518 grame. Condamnarea sa în Ecuador este și motivul pentru care dosarul a fost disjuns din cel principal, al fraților Zlate & comp, dar și al întârzierii cu care a putut fi audiat. Covalea a fost extrădat în vara trecută, continuând într-un penitenciar românesc executarea pedepsei primită pentru trafic de droguri în Ecuador. La aproape opt ani ani de la descoperirea și prinderea rețelei de țepari, judecătorii au dat sentința și în cazul lui Vasile Marian Covalea, acuzat de înșelăciune în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat. El a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare, sentință pe care o va executa după ispășirea pedepsei primite pentru trafic de droguri în Ecuador. Sentința nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Iași.

Nu mai puțin de 34 societăți comerciale înșelate de Covalea s-au constituit parte civilă, acesta urmând a plăti mai multe despăgubiri, de peste 337 mii lei, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data plății efective, cu titlu de daune materiale. Metoda folosită de șmecherii bârlădeni, dintre care unii erau recidiviști, era simplă: aceștia înființau societăți comerciale cu acte în regulă pe numele unora dintre ei, luau diverse mărfuri de la furnizori, pe care în primă fază le achitau, ulterior sporind comenzile, pentru plata cărora lăsau cecuri fără acoperire, după care dispăreau, înființând alte societăți, cu care reluau ciclul infracțiunilor. Marfa astfel dobândită o vindeau chiar și la jumătate de preț, pentru a obține profituri imediate.

Exit mobile version