Toate comunele din județ vor avea apă și canalizare până în anul 2020, se arată încrezători cei din conducerea Consiliului Județean, care susțin că există deja o finanțare de 160 de milioane de lei în acest sens prin Programul Operațional Sectorial II și Programul Operațional Infrastructură Mediu (POIM).
Următorul cincinal ar putea aduce apă și canalizare în toate cele 81 de comune din județ, cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană. Cel puțin așa arată strategia de dezvoltare a județului realizată de Consiliul Județean. Astfel, în primul rând, va fi continuat proiectul de reabilitare a sistemului de apă și canalizare în Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, proiecte începute în anii din urmă și finanțate atât prin Programul Operațional Sectorial (POS) I, cât și pe POS II a POIM, pentru care există la dispoziție o finanțare de 160 de milioane de lei. Pe această a doua componentă, ce se va derula prin Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Vaslui (ADIV), sunt cuprinse și 53 de unități administrativ-teritoriale, unde vor fi realizate rețele de apă și canalizare, altele față de cele în care există în prezent cele două utilități.
„Termenul de finalizare este anul 2020, atunci când nu va mai exista nicio comună din județ care să nu aibă rețele de apă și canalizare. Este foarte important că se derulează și proiectele începute în anii din urmă și pentru care există alocate sursele financiare necesare”, a declarat președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.
Potrivit acestuia, până la mijlocul acestui an se va finaliza și sistemului de management integrat al deșeurilor. Practic, până la de 31 iunie, va fi selectată societatea ce va efectua lucrările de colectare, transport și depozitare a deșeurilor, ceea ce înseamnă că sistemul va deveni operațional. (Ionuț PREDA)