Est News

Accident grav produs de un șofer băut

Duminică, Răzvan A., de 22 de ani, din comuna Roșiești, l-a accidentat pe Liviu P., de 27 de ani, datorită faptului că se afla sub influența alcoolului. Tânărul conducea un autoturism pe D.J 244 A, din direcția Vaslui către Vutcani când a acroșat victima, care se deplasa pe partea stângă a drumului, pe aceeași direcție de mers. Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui unde a fost diagnosticat cu „fractură claviculă stânga și traumatism cranio-facial”.

Conducătorul auto fost testat cu aparatul alcooltest rezultând valoarea de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În seara aceleiași zile, polițiștii Biroului Rutier Vaslui au identificat în trafic un alt conducător auto care a condus autoturismul deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, Daniel C., de 34 ani, din municipiul Vaslui a fost identificat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul spre localitatea Muntenii de Sus. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Tot duminică, Dănuț N., de 24 de ani, din municipiul Huși, a fost prins conducând fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Bărbatul a întors brusc autovehiculul pe care îl conducea, la vederea polițiștilor hușeni ce acționau la intersecția străzii Calea Basarabiei cu șoseaua Huși-Stănilești, deplasându-se spre localitatea Stănilești. S-a procedat la urmărirea autoturismului, conducătorul mașinii fiind oprit de polițiștii Biroului Rutier Huși și Biroului de Ordine Publică Huși, în scurt timp.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Huși pentru recoltarea de probe biologice. Acolo a refuzat și recoltarea de probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvarsirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și refuz de recoltare de probe biologice. (G.P)

Exit mobile version