Est News

Accident de circulație provocat de un tânăr aflat sub influența alcoolului și care nu deținea permis de conducerea

Pe 29 martie, Ionuț R., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Bârlad, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu autoturismul în gardul unei proprietăți private. Din accident a rezultat totodată și vătămarea corporală a unui bărbat, de 34 ani, din municipiul Bârlad, pasager pe bancheta din față a autoturismului. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticat cu ”policontuzii și contuzie umăr drept”, fără a rămâne internat.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de la Rutieră, în baza de date privind conducătorii auto, aceștia au constatat că Ionuț R. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal. (G.P)

Exit mobile version