Est News

Bărbat salvat de pompieri după ce a dat intenționat foc casei

de Marian MOCANU

Ieri dimineață, un bărbat din Valea mare, suburbie a orașului Negrești, a fost salvat de pompieri din propria locuință, aflată în flăcări. Din câte se pare, focul a fost pus intenționat de către proprietar, care se încuiase în casă, iar ulterior nu a mai reușit să iasă.

Ieri dimineață, la ora 9,50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din suburbia Valea Mare a orașului Negrești. Ajunși la fața locului, pompierii au trebuit prima dată să salveze proprietarul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, blocat în interiorul casei. După evacuarea bărbatului, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, care intenționa să cuprindă întreg imobilul.

„Incendiul a fost localizat între faza de dezvoltare și arderea generalizată a acestuia, pagubele materiale limitându-se la aproximativ 80 mp de acoperiș din azbociment pe astereală din lemn, diverse articole de mobilier și textile aflate în locuință”, a declarat Laurențiu Roșu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Din câte se pare, proprietarul ar fi dat intenționat foc, nu înainte de a se încuia în casă. Bărbatul este în afara oricărui pericol, suferind doar arsuri ușoare și a fost transportat la spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru mai multe investigații medicale. Pompierii continuă ancheta pentru a determina cauzele exacte ale producerii incendiului, și, dacă se confirmă că focul a fost pus intenționat, motivele pentru care bărbatul a recurs la acest gest.

Exit mobile version