Autorii celui mai mare furt din ultimii ani din județ au fost prinși de polițiști. Este vorba de trei tineri cu vârste cuprinse între 27 și 30 de ani, din județul Constanța. În urmă cu o lună și jumătate aceștia au spart cel mai mare magazin de electronice din Vaslui și au furat, într-un minut și jumătate, 90 de smartphone-uri, în valoare de 90.000 de lei.
Depistarea celor trei constănțeni, doi din municipiul Medgidia și unul din comuna Seimeni, s-a făcut după mai bine de un o lună și jumătate de la spargerea dată la magazinul de produse electronice din municipiul Vaslui, situat în zona unui complex comercial. Cei trei tineri, cu cagule pe față și mănuși, au pătruns în magazin în noaptea de 12 februarie, după ce au forțat ușa prin care se face aprovizionarea cu marfă, nu înainte de a opri sistemul de alarmare. Ulterior, constănțeni au furat din vitrine 90 smartphone-uri, în valoare de 90.000 de lei, întreaga operațiune durând un minut și jumătate.
„După comiterea furtului, cei trei tineri au părăsit municipiul Vaslui, iar apoi au început să valorifice din telefoanele mobile pe raza județelor Iași și Constanța. O parte din prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii de furt a fost recuperat de polițiști”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.
Cei trei constănțeni au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru furt calificat. (Ionuț PREDA)