Est News

"Codrenista" Iustina Tătaru, Ministru al Tineretului și Sportului

Iustina Tătaru, elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, a fost Ministru al Tineretului și Sportului … pentru o zi. Iustina are 18 ani și, începând cu 2013, a decis să se implice în acțiuni civice alături de colegii săi din Consiliul Național al Elevilor.

Vineri, 25 martie, eleva a vizitat direcțiile de specialitate din cadrul MTS și s-a întâlnit cu Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, dar și cu Secretarul de Stat în domeniul Tineretului, Andrei Popescu. Iustina a transmis decidenților din minister mesajul său legat de noile provocări întâmpinate de generația ei.

Proiectul ”Ministru pentru o zi” este organizat de Consiliul Național al Elevilor și are ca scop înlăturarea barierelor de comunicare dintre elevi și mediul decizional, cât și conștientizarea responsabilităților unui lider cu atribuții la nivel național.

„Pe 25 martie am avut ocazia să fiu pentru o zi Ministrul Tineretului și Sportului. La începutul zilei credeam că, fiind o instituție publică activitatea din interior probabil va fi monotonă și că tot ceea ce urma să fac era să mă plimb de la un birou la altul. Ei bine, toate așteptările mele nu s-au adeverit. Am descoperit că în interiorul acestei instituții este foarte multă viată. Am întâlnit oameni deschiși, cu simțul umorului, care chiar dacă ne aflăm la finalul săptămânii erau plini de energie. Participând la activitățile de pe agenda de zi, mi-am dat seamă că lucrurile în domeniul tineretului au început să se miște și sunt sigură că toate proiectele pe care MTS-ul le are în agenda de lucru se vor realiza cu succes. De dimineață am participat la o întâlnire cu dl. Marius Jitea, din partea Consiliului Europei, în cadrul căreia s-a discutat despre Campania «No Hate», dar și despre colaborarea dintre cele două instituții. Am fost prezentă și la întâlnirea Consiliului pe Probleme de Tineret care, pot spune că a fost o întâlnire intensă și cu rezultate. De asemenea am avut ocazia să vizitez direcțiile de specialitate din cadrul MTS-ului și să colaborez cu Ministrul Tineretului și Sportului, doamna Elisabeta Lipă, precum și cu Secretarul de Stat în domeniul Tineretului, domnul Andrei Popescu. A fost o experiență interesantă prin intermediul căreia mi-am dat seama ce se întâmplă în cadrul MTS-ului și pot spune că am conștientizat care sunt responsabilitățile unui lider cu atribuții la nivel național. Partea proastă ar fi că a fost doar o zi și de asemenea că există foarte multă birocrație”, ne-a declarat Iustina Tătaru. (George PROCA)

Exit mobile version