În unele cazuri, pacienții internați la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad au nevoie de asistență permanentă pe timpul spitalizării. Fie că au probleme oncologice, sunt nedeplasabili, nevăzători sau au alte afecțiuni, este necesară prezența permanentă alături de ei a însoțitorului plătit de stat, sau al unui simplu membru al familiei. Într-un spital public, cum este Spitalul „Elena Beldiman”, îngrijirea permanentă a acestor cazuri de pacienți nu este posibilă cu personalul instituției, din cauza numărului insuficient de îngrijitoare și infirmiere. Sunt secții unde, pe tură, sunt doar două infirmiere care abia pot face față unui număr de zeci de pacienți.
Persoanele care solicită însoțirea pacientului pe timpul spitalizării au nevoie și de paturi în care să se odihnească. Prețul cazării într-un pat separat pentru însoțitor este de 20 de lei pe zi, iar dacă doresc și masă, achită suplimentar 13 lei pe zi. În cazul în care nu sunt paturi disponibile, însoțitorul va fi nevoit să stea pe un scaun atât ziua cât și noaptea. Tot de un scaun au parte și însoțitorii pacienților în cazul în care nu vor să achite taxa pentru pat. În secția Pediatrie, de exepmplu, părintele poate sta alături de micuțul pacient, gratuit, într-un pat separat, numai cu condiția ca acel copil să aibă vârsta până-n trei ani.
La Spitalul „Elena Beldiman” sunt momente în care secțiile sunt ocupate peste 100% de pacienți și, în atare condiții, scaunul este singura opțiune oferită unui însoțitor. La drept vorbind, nu în toate secțiile normele impuse de Direcția de Sănătate Publică (DSP) în privința cubajului sunt respectate, așa că situația este înrăutățită prin prezența mai multor persoane într-un salon și apar încălcări ale normelor europene de mediu.
În condițiile în care, la Spitalul „Beldiman” sunt perioade în care în pat sunt cazați chiar și doi pacienți, lucru sancționat de DSP, dar asumat de medici din cauza încadrării tuturor acelor pacienți drept urgențe, patul pentru însoțitor devine chiar un lux. Pentru spitalele publice din România, această dorință sau necesitate a însoțitorilor de a fi alături non-stop de bolnav, pe un pat separat, este un mare lux. (Mihaela NICULESCU)