Circa 900 de preșcolari provenind din familii nevoiașe vor beneficia lunar de tichete sociale în valoare de 50 de lei. Este decizia Consiliului Local (CL) Vaslui, luată în ședința de ieri, ocazie cu care a fost aprobată și o rectificare bugetară pentru alocarea a 135.000 lei, contravaloarea tichetelor aferente trimestrului I.
Măsura acordării tichetelor sociale a fost luată Conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Beneficiarii tichetelor sunt copiii de grădiniță, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, care provin din familii al căror venit net lunar este de până la 284 de lei/persoană. (Marian MOCANU)