Est News

Senatul a modificat legea în favoarea penalilor

Solicitările DNA privind ridicarea imunității miniștrilor care sunt și senatori vor putea fi tergiversate legal începând de azi. Concret, va trece aproape o lună din momentul în care cererea procurorilor ajunge pe masa Senatului și până în clipa când se va da votul final. 

Șicanele Parlamentului la adresa Justiției continuă. Ieri, în timp ce în Camera Deputaților se dezbătea moțiunea simplă la adresa ministrului Justiției, Raluca Prună, senatorii adoptau un proiect de lege care să îngreuneze procesul de ridicare a imunității pentru miniștrii care sunt și senatori. Sau pentru foștii miniștri care în prezent sunt senatori, scrie adevarul.ro

Ambelor categorii li se aplică legea răspunderii ministeriale, și nu, în mod direct, imunitatea parlamentară prevăzută în Constituție. Să explicăm cele două tipuri de imunitate. Senatorii și deputații se bucură de imunitate parlamentară, așa cum prevede Constituția: nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără acordul Camerei din care fac parte.

În cazul miniștrilor sau a foștilor miniștri, se aplică Legea răspunderii ministeriale, care prevede că un ministru care este și parlamentar nu poate fi urmărit penal fără acordul Camerei din care face parte. Deci Legea răspunderii ministeriale cântărește extrem de greu, pentru că vorbim de începerea urmăririi penale, o fază premergătoare reținerii sau arestării. Așadar, un vot împotriva începerii urmăririi penale înseamnă automat închiderea anchetei. Exemplul cel mai bun este Varujan Vosganian, căruia Senatul nu i-a ridicat imunitatea și a blocat, astfel, ancheta procurorilor DIICOT în dosarul subminării economiei naționale.

„În cel mai scurt timp“

Modificările operate ieri de senatori la propriul Regulament ( Legea în baza căreia funcționează Senatul) se aplică doar pentru senatorii care sunt sau au fost miniștri, deci cei pentru care procurorii trebuie să ceară, pe Legea răspunderii ministeriale, solicitarea de începere a urmăririi penale. Până ieri, articolul 150 din Regulamentul Senatului, referitor la „procedura privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului“, spunea: „Cererea (solicitarea DNA de ridicare a imunității – n.r.) se trimite spre examinare Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, care va elabora în cel mai scurt timp un raport pe care îl înaintează Senatului“. În această frază, esențială e sintagma: „în cel mai scurt timp“. Practic, conducerea Senatului primea solicitarea Jsutiției, pe care o trimitea Comisiei Juridice pentru avizul consultativ.

În mod normal, Comisia Juridică are nevoie de două zile pentru a da un aviz: în prima zi senatorul acuzat vine să-și consulte dosarul, iar a doua zi, senatorii juriști îl audiază și dau avizul – fie el pozitiv sau negativ. Au fost cazuri în care Comisia Juridică a mai tras de timp câteva zile (exemplul Dan Șova), tocmai ca senatorul în culpă să poată trage sfori pentru a fi salvat de brațul Justiției. Dar când Comisia Juridică exagera în a elabora un răspuns, presa și ONG-urile puneau presiune invocând faptul că Regulamentul cere expres ca avizul să fie dat „în cel mai scurt timp“. Așadar, era o pârghie de a sancționa jocurile subterane și grosolane din Parlament.

Sursa: money.ro

Exit mobile version