Est News

Unul dintre autorii atacurilor teroriste de la Bruxelles a lucrat în Parlamentul European

Parlamentul European a confirmat, miercuri seară, că unul dintre autorii atentatelor comise la Bruxelles pe 22 martie, soldate cu 32 de morți, lucrase în trecut la instituție. 

„Parlamentul European confirmă că, în urmă cu șase, respectiv șapte ani, unul dintre autorii atentatelor de la Bruxelles a lucrat pentru o firmă de curățenie care avea activități în instituție. A fost vorba de un student care a avut un loc de muncă temporar în vacanța de vară din 2009 și în cea din 2010, de fiecare dată câte o lună”, a declarat un purtător de cuvânt al Legislativului UE, fără a oferi detalii.

„În momentul desfășurării activităților în Parlamentul UE, bărbatul nu figura ca având infracțiuni în cazierul judiciar”, a explicat oficialul PE.

Potrivit unor surse citate de presa austriacă, unul dintre autorii atentatelor comise la Bruxelles pe 22 martie, soldate cu 32 de morți, a lucrat în trecut în incinta Parlamentului European. Conform agenției de știri APA, unul dintre teroriștii care au comis atacurile de la Bruxelles lucrase la o firmă de curățenie care avea contract cu Parlamentul European.

Islamistul a avut acces în Parlamentul European, precizează sursele citate de APA, conform publicației austriece Salzburger Nachrichten.

Agenția APA nu dezvăluie numele teroristului și nu oferă alte detalii.

Însă, conform unui funcționar din cadrul Parlamentului European, teroristul care a lucrat în instituție a fost Najim Laachraoui, islamistul în vârstă de 25 de ani care s-a aruncat în aer la Bruxelles pe 22 martie și a fost implicat și în atentatele de la Paris, soldate cu 130 de morți.

Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise pe 22 martie pe aeroportul Zaventem și într-o stație de metrou din Bruxelles. Treizeci și două de persoane au fost ucise în atacuri. Trei autori ai atentatelor – frații Ibrahim, Khalid El Bakraoui, precum și Najim Laachraoui – au murit în atacuri. Cel puțin un alt terorist este dat în urmărire în urma atentatelor.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version