Directorii de unități de învățământ din județ care candidează la alegerile locale din iunie sunt sfătuiți de Inspectoratul Școlar să intre în concedii fără plată până după scrutinul din 5 iunie, dacă intenționează să-și facă în timpul programului campanie electorală.
Apropiata campanie electorală încinge deja spiritele în școlile din județ. De aceea, conducerea Inspectoratul Școlar Județean Vaslui este precaută și, pentru a preveni unele derapaje în unitățile de învățământ, le-a recomandat tuturor profesorilor care vor candida la alegerile din iunie să o lase ușor cu campania în școli. Mai mult decât atât, directorilor de unități de învățământ li s-a recomandat să-și ia concedii fără plată dacă vor candida pentru vreun post de primar sau consilier și au de gând cumva să-și facă în timpul programului campanie electorală.
„Recomandarea a venit direct de la Minister, iar noi am redirecționat-o către directorii de școli. De aceea, îi sfătuim să nu-și facă cumva campanie electorală în timpul programului sau în școli. Dacă vom constata astfel de cazuri, o să acționăm în consecință. Noi i-am avertizat pe directori și la ultima ședință pe care am avut-o recent”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.
Până în prezent, conducerea ISJ Vaslui nu a primit nicio solicitare de concediu fără plată, deși există directori ce vor candida la alegerile din iunie. (Ionuț PREDA)