Est News

Al-Qaida se regrupează și pregătește atacuri de amploare în Europa și SUA, anunță oficiali americani și afgani

Rețeaua teroristă Al-Qaida, activă în principal în Pakistan și Afganistan, se regrupează și pregătește atacuri majore împotriva Europei și Statelor Unite, avertizează oficiali afgani și americani citați de postul CNN. 

„Al-Qaida continuă să fie o amenințare majoră pentru Afganistan; organizația teroristă se regrupează și pregătește atacuri majore”, a declarat Masoom Stanikzai, ministrul afgan al Apărării în exercițiu.

„Membrii Al-Qaida sunt foarte activi. Depun eforturi intense în secret și pregătesc atacuri mai mari”, atrage atenția oficialul afgan.

Distrugerea unei baze Al-Qaida din provincia afgană Kandahar, în care erau circa 150 de combatanți, a forțat organizația teroristă să se regrupeze, afirmă generalul american Jeff Buchanan, adjunctul șefului Statului Major al forțelor SUA din Afganistan.

„Anul trecut, existau estimări că în Afganistan erau 50-100 de membri Al-Qaida, dar doar în tabăra din Kandahar s-au dovedit a fi fost 150”, atrage atenția oficialul militar american.

Un oficial din cadrul Pentagonului a explicat că doar în Afganistan ar putea fi cel puțin 300 de coordonatori ai organizației teroriste, în afara militanților și simpatizanților.

„Sunt mii de membri Al-Qaida și suntem preocupați de ce sunt capabili să facă. Principalul obiectiv al rețelei teroriste rămâne atacarea Occidentului”, precizează oficialul de la Pentagon, care a preferat să rămână anonim.

Organizația teroristă Al-Qaida, activă în zonele tribale din Pakistan și în sudul Afganistanului, este în concurență cu rețeaua teroristă Stat Islamic, activă în principal în Siria și Irak. Al-Qaida a revendicat atentatele comise în septembrie 2001 în orașele americane Washington și New York.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version