Medicul legist Sergiu Săvinescu va trebui să efectueze autopsia unui bărbat de 75 de ani care a decedat ieri dimineață, la ora 8, în secția ATI a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad.
Bărbatul din Iana a fost adus la spital duminică dimineața, la ora 9.00, în comă de gradul II, cu hemoragii la nivelul întregii mase a creierului. Pacientul prezenta și o fractură de os temporal stâng.
„Nu se știe exact dacă pacientul a suferit un accident vascular sau a fost victima unei agresiuni fizice. Se pot face speculații pentru că, pe 10 octombrie anul trecut, a fost înjunghiat în omoplat, se pare de către fiul său. Familia ar fi declarat că suferea de hipertensiune dar, pentru că planează oarece suspiciuni din cauza prezenței unei fracturi, pe lângă hemoragia intracerebrală, este nevoie de examinare anatomo-patologică specială. Cazul va fi preluat de Medicina Legală, autopsia fiind cea care va stabili cauza reală a decesului”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media. (Mihaela NICULESCU)