de Simona MIHĂILĂ
Clipe de tensiune teribilă pentru Vasile Pușcașu, patronul SC Unistil, firma care deține exclusivitate de ani de zile în transportul local în comun. Licitația de concesionare a acestui serviciu, desfășurată ieri, ca urmare a expirării contractului dintre municipalitate și firma lui Pușcașu, a scos la iveala un adevăr bănuit demult de barladeni: acela că at=ta amar de vreme au plătit un preț nesimțit pentru un transport cel mai adesea îndoielnic. Un preț mai mare decât dublu, iar dezvăluirea a fost făcută de însuși Pușcașu, patronul Unistil!
Într-o ultimă încercare disperată de a pune mâna pe serviciul de transport, după ce a avut ani în șir o exclusivitate mult discutată și discutabilă, patronul de la SC Unistil și-ar fi dat și cămașa de pe el: s-a oferit ca, pe viitor, dacă va câștiga licitația, să vândă biletul de autobuz cu 1 leu (în loc de 2 lei cât este acum), să diminueze cu mai mult de jumătate costul abonamentelor pentru elevi (de la 75 de lei, la 35 de lei) și să plătească o redevență lunară către primărie, de 25.000 de lei, în loc de 18 mii de lei. Asta în condițiile în care, pe ultima sută de metri, a scos din trafic o parte din mizeriile așa-numite autobuze, care îi asurzea pe trecători și făcea aerul irespirabil din cauza norilor de fum gros pe care-l lăsau în urma lor. În locul acestora, ca urmare a presiunilor mediatice, au fost introduse în trafic, tam-nesam, câteva autobuze mai acătării (dar tot second-hand).
Vasile Pușcașu și-a crezut oferta imbatabilă, probabil, până în momentul în care a auzit-o pe cea a SC Vertrantis, firma despre care se știe deja că este pregătită să preia serviciul de transport urban având un parc auto format din 12 autobuze (EURO 5) și 9 microbuze (EURO 6), toate nou-nouțe.
Oferta celor de la Vertrantis a fost de 1 leu prețul biletului de autobuz, 34 de lei costul abonamentului pentru elevi și o redevență lunară de 21.000 de lei.
Vertrantis stă înaintea Unistilului și în ceea ce privește suma de bani investită. În timp ce legea pretinde un minimum de 150.000 de lei, Vertrantis a investit 618.000 de lei, iar Unistil, doar 300.000 de lei.
Chiar dacă diferențele dintre cele două oferte sunt evidente, bârlădenii vor ști cu certitudine abia peste câteva zile cu ce autobuze și cu ce costuri vor călători pe străzile orașului în următorii ani. Comisia de licitație are ca termen maximum 10 zile să evalueze în amănunt documentațiile depuse.
Vasile Pușcașu, nesigur, agitat și suspicios în timpul licitației
Pe tot parcursul celor două ore cât a durat licitația, Vasile Pușcașu a părut extrem de încordat, în ciuda (sau poate datorită) conduitei echidistante a membrilor comisiei de licitație, față de reprezentanții celor două societăți.
Pușcașu a mai poftit, pe parcurs, și detalii din oferta firmei concurente si chiar copii dupa documentele depuse de aceasta. Nu de alta, dar ca să știe dinainte ce ar putea contesta în cazul în care firma lui ar pierde licitația.
Încercând să-și mascheze uluirea, membrii comisiei i-au explicat politicos că nu pot risca să încalce declarația de confidențialitate pe care au semnat-o la începutul licitației și că documentele vor deveni publice abia după deliberare.
Șocul cel mare i-a fost pricinuit de informația referitoare la prețul biletului de călătorie oferit de Vertrantis, adică de 1 leu. Lui Pușcașu i s-a părut peste putință ca firma concurentă să facă o ofertă de bun-simț. Unde s-a mai văzut așa ceva?
Drept pentru care nu și-a putut stăpâni enervarea și, nici una, nici două, a solicitat să i se pună la dispoziție fundamentarea prețului: „Cum să acoperi toate costurile practicând tariful de un leu pe călătorie? Că așa… pot și eu să promit avioane”.
Nici nouă, bârlădenilor, nu ne-ar strica o ”fundamentare” a prețului practicat ani de zile de Unistil despre care insusi patronul a demonstrat cat de umflat este. Concluzia nu poate fi alta, de vreme ce acum e dispus sa-si ofere serviciile cu jumătate din banii pe care i-a incasat atata timp. Nu ne-ar strica niște explicații din care să înțelegem pentru care motiv din lume, o călătorie cu o rablă ruginită, insalubră și extrem de poluantă costă dublu față de una cu un mijloc de transport nou și modern.