Est News

Poliția de Frontieră a fost invadată de… sute de copii

Pentru al cincilea an consecutiv, Poliția de Frontieră Română a sprijinit programul inițiat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice intitulat ”Școala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!’, proiect ce se desfășoară, la nivel național, în perioada 18 – 22 aprilie 2016.

În cadrul acestui program, Sectorul Poliției de Frontieră Huși (Punctul de Trecere a Frontierei Albița), Sectorul Poliției de Frontieră Berezeni și Sectorul Poliției de Frontieră Fălciu, structuri subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, au fost vizitate de peste 400 de copii de vârstă școlară din cadrul unor școli din municipiile Vaslui și Huși, precum și din localitățile Berezeni și Fălciu.

Reprezentanții poliției de frontieră participanți la activitate le-au prezentat copiilor sediile instituțiilor, activitățile specifice ce se desfășoară în punctele de trecere a frontierei, precum și principalele atribuții ale polițiștilor de frontieră.

Le-au fost prezentată și tehnica din dotare, mijloacele de transport și aparatură specială, utilizată de polițiștii de frontieră în munca lor de supraveghere și control a frontierei  de stat a României, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere. Nu au lipsit nici exercițiile demonstrative efectuate cu câinii din dotarea de serviciu, copiii fiind impresionați de performanțele acestora de a depista în decurs de câteva minute “drogurile” și țigările de contrabandă ascunse. Copiii au fost placut impresionați și i-au răsplătit cu aplauze atât pe polițiștii de frontieră cât și pe câini. (Emi IONAȘCU)

Exit mobile version