Un număr de 5.700 de femei fertile din comunități vulnerabile din județ vor fi învățate ce înseamnă contracepția, planificarea familială și cum trebuie să se îngrijească pe perioada gravidității, în cadrul unui proiect de jumătate de milion de euro ce se va derula, în următorii trei ani, în trei județe din țară.
Fundația World Vision România a lansat, joi, în Sala Mare a Consiliului Județean Vaslui, proiectul „Mame pentru viață. Viață pentru Mame” ce se adresează unui număr de 15.000 de femei din comunități vulnerabile din trei județe, printre care și Vaslui. În județul nostru sunt vizate 5.700 de femei fertile cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani, din comunele comunele Rafaila, Todirești, Dumești, Laza, Poienești, Ivănești Pungești, Rebricea, Vulturești și Osești. În valoare totală de 500.000 de euro și cu o durată de trei ani, proiectul își propune să dezvolte și să implementeze un model integrat de servicii de îngrijire maternale și de planificare familială, care vizează femeile fertile vulnerabile din mediul rural, dorindu-se astfel îmbunătățirea asistenței medicale materne.
„În cadrul proiectului vor fi desfășurate campanii educaționale de către educatorii voluntari recrutați din cadrul comunităților, va fi facilitat accesul femeilor vulnerabile la servicii medicale și vor fi folosite, într-un mod inovator și adaptat acestor comunități, soluții tehnologice pentru asistența prenatală și planning familial. De asemenea, 225 de furnizori de servicii medicale din cele trei județe vor fi incluși în proiect, alături de autorități locale, participând la crearea unui model sustenabil de oferire a unor servicii integrate, adaptate nevoilor grupului țintă. Susținerea autorităților centrale și locale pentru a livra servicii adaptate femeilor vulnerabile face parte, de asemenea, din acest proiect”, a declarat managerul de proiect al Fundației World Vision România, Cornelia Scărlătescu Paraschiv.
Grupul țintă pentru proiect vor fi, pe lângă cele 5.700 de femeii și autoritățile locale, medicii de familie și medicii de planificare familială, asistentele medicale și cele comunitare, mediatorii sanitari, moașele, obstetricienii din zona de proximitate urbană. (Ionuț PREDA)