Est News

HC Vaslui, doar egal cu Minaur Baia Mare, scor 29 – 29

Vasluienii au obținut, sâmbătă, un punct în urma rezultatului de egalitate, 29 – 29, în meciul din deplasare cu campioana en-titre Minaur Baia Mare. Scorul final a fost stabilit de Hagiu, în ultima secundă. Începutul de joc a fost dominat de vasluieni, care au condus chiar și la patru goluri diferență, scor 6 – 2 și 8 – 4. Odată cu trecerea timpului însă băimărenii au devenit din ce în ce mai amenințători, până ce au izbutit egalarea la 10. Jocul a fost apoi echilibrat, cu doar un gol pentru băimăreni. Trei goluri consecutive au făcut însă ca aceștia să ducă scorul la 26 – 22. A fost rândul vasluienilor să pornească o cursă de urmărire, egalarea venind în cele din urmă la 28. Băimărenii au preluat iar conducerea, scor 29 – 28, dar moldovenii lui Sandu Iacob au mai marcat un gol pentru a stabili scorul final, 29 – 29.

Au marcat pentru HC Vaslui: Călin Hagiu (11), Gabriel Bujor (6), Dragoș Soare (4), Alin Roșu (3), Ioan Polocoșer, Didi Hrimiuc (2) și Mihai Sandu (1).

Marius Sadoveac, cu zece reușite a fost principala gură de tun a băimărenilor. Au mai marcat pentru Minaur Andrei Popescu (7), Daniel Mureșan, Albert Cristescu, Alexandru Sabou (3), Mihai Bușecan (2) și Tudor Marta (1).

De la victoria din prima etapă a playout-ului, scor 36-22 cu CSM Ploiești, HC Vaslui a mai suferit două înfrângeri, 19 – 29 cu CSM Focșani 2007 și 28 – 29, cu Energia Târgu Jiu. În urmă rezultatelor obținute în cele patru etape, handbaliștii de la HC Vaslui ocupă locul patru, cu 20 de puncte. Poziția din clasament care le asigură disputarea barajului este amenințată de cei de la CSM Focșani, care au cu doar un punct mai puțin. Aceștia au învins în ultima etapă lanterna roșie CSU Danubius Galați, scor 27 – 22. Liderul Energia Târgu Jiu a obținut doar un egal, scor 22 – 22 cu CSM Ploiești și acumulat 31 de puncte. Minaur Baia Mare ocupă locul secund cu 29 de puncte în timp ce CSM Ploiești este clasată pe trei, cu 21 de puncte. (George PROCA)

Exit mobile version