Cele două echipe ale Sporting Juniorul Vaslui au obținut două victorii în ultima etapă a campionatului de juniori C, la fotbal. Grupa 2001 a învins cu un neverosimil 17 – 0 (6 – 0) pe Vitis Șuletea 2001, în timp ce grupa 2002 a învins LPS Vaslui 2002, scor 4 – 3. Deși la pauză erau conduși cu 2 -1, aceștia au reușit să întoarcă scorul pentru a obține a doua victorie din acest sezon. Meciul dintre ACS Viitorul Bârlad 2001 și LPS Vaslui 2001 a fost amânat. Grupa 2001 de la Sporting Juniorul Vaslui conduce detașat, cu 30 de puncte obținute în urma 10 victorii. Următoarea clasată, Husana Huși 2002 are 24 de puncte și un meci mai puțin disputat. LPS Vaslui 2001 este clasată pe locul trei, cu 18 puncte. Locurile patru și cinci sunt ocupate de Vitis Șuletea 2001 și ACS Viitorul Bârlad 2001, cu 15, respectiv 9 puncte și un meci mai puțin disputat. Grupa 2002 de la Sporting Juniorul Vaslui ocupă locul șase cu 6 puncte, iar LPS Vaslui 2002 nu a reușit să câștige nici un punct în cele 11 partide disputate.
La competiția de fotbal la juniori D, Sporting Club Comstar Vaslui 2004 a învins în deplasarea de la Pajura Huși, scor 1 – 0 ( 0 – 0). Rezultatul a făcut ca vasluienii să urce pe locul doi, cu 20 de puncte, un punct peste Atletic Club Bârlad, dar și un meci mai puțin disputat. Meciurile dintre LPS Vaslui 2004- LPS Vaslui 2003 și LPS II Vaslui 2003- Hușana Huși 2003 au fost amânate. Lidera LPS Vaslui 2003 este neînvinsă, cu 28 de puncte, obținute în urma a nouă victorii și a unui rezultat de egalitate. Hușana Huși 2003 ocupă locul patru, cu 13 puncte, iar pe cinci este clasată Pajura Huși 2004, cu 10 puncte. LPS II Vaslui 2003 ocupă locul șase cu 6 puncte, iar ultima clasată, LPS Vaslui 2004, are 0 puncte.
Sporting Club Comstar Vaslui 2005 este în continuare lider neînvins la campionatul de fotbal juniori E, cu 21 de puncte. În ultimul meci a dispus de lanterna roșie LPS Vaslui 2005, scor 11 – 0 (8 – 0). ACS Viitorul Bârlad 2005, clasată pe locul doi nu renunță la luptă, după ce a înregistrat un nou succes, scor 7 – 2, în deplasarea de la Pajura Huși 2005. Dacă la pauză conduceau cu doar 2 – 1, în repriza a doua bârlădenii au profitat și au concretizat în goluri ocaziile avute. ACS Viitorul Bârlad 2005 are 15 puncte și un meci mai puțin disputat. Pajura Huși 2005, cu 9 puncte se clasează pe trei, iar pe patru se află ACS Atletico Vaslui 2005, cu 6 puncte. Ultima clasată. LPS Vaslui 2005 nu a înregistrat până acum vreun rezultat pozitiv și are 0 puncte. (George PROCA)