Vichentie C., în vârsta de 19 ani, cu cetățenie română și moldovenească, a fost prins de polițiștii de frontiera de la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, cu permis fals de conducere. Bărbatul voia sa intre în țara la volanul unui autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie, dar polițiștii au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au descoperit ilegalitatea. Cu privire la cele constatate, Vichentie C. a declarat că nu are cunoștință despre faptul că documentul prezentat este fals sau falsificat.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de uz de fals. (George PROCA)