Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial joi seara, urmând ca peste 15 zile românii care nu își mai pot plăti ratele să aibă posibilitatea de a notifica banca în acest sens.
”Legea nu are nevoie de norme de aplicare, ca atare peste 15 zile puteți notifica băncile că nu mai puteți plăti rata și așteptați 30 de zile să vă cheme banca la negocieri. Dacă nu se întâmplă asta, mergeți la un notar și transferați în proprietatea băncii imobilul ipotecat și s-a terminat cu orice datorie pe care o aveți la bancă!”, a explicat pe Facebook inițiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a promulgat legea dării în plată.
Șeful statului a precizat că, inițial, a cerut Parlamentului reexaminarea legii dării în plată, iar ulterior a constat că Legislativul a ținut cont de observațiile sale și a decis să promulge actul normativ.
Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputaților, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere.
Deputații au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă și au majorat plafonul creditelor care intră sub incidența acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.
De asemenea, deputații au stabilit că legea se va aplica și celor care sunt în proces de executare silită.
Sursa: mediafax.ro