O nouă competiție sportivă ia naștere în județul Vaslui, Liga Moldova, un campionat regional anual de baschet, care debutează sub forma pilot, pe 4 iunie la Vaslui. Detaliile au fost puse la punct pe 29 aprilie, în cadrul unei întâlniri între Radu Tatu, directorul DJST, Mihai Cehan, reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Huși, și Vlad Sîrbu, reprezentantul Clubului Sportiv Sonicks Junior Bârlad. Aceștia doresc să promoveze sportul de performanță județean și să introducă în mentalul colectiv al echipelor un bun sentiment de competitivitate.
Radu Tatu este convins că și negreștenii vor avea de beneficiat de pe urma competiției, chiar dacă încă nu pot participa la toate categoriile de vârstă: “Am început să purtăm discuții și cu cei de la Negrești, care au o tradiție în special la baschet feminin. Fetele sunt în mai multe rânduri calificate la fazele zonale ale olimpiadelor școlare. Chiar dacă aceștia nu vor avea de la început echipe la toate categoriile de vârstă, cu timpul, vor putea să își creeze, stimulați de spiritul de competiție. Intenționăm să organizăm pe 4 iunie o cupă, care ca scop atragerea copiilor și stimularea sentimentului competiției. Vor participa copii de la vârsta de 8 ani până la 15 ani, practic de la clasa I până la clasa a VIII-a, din doi în doi ani, atât la fete cât și la băieți, în funcție de numărul echipelor care se înscriu. Iar din toamnă punem bazele unui campionat, în cadrul căruia fiecare oraș va găzdui competiția în câte o zi. După ce vor avea loc toate turneele, se va stabili și o câștigatoare. Va fi o competiție de sală care va începe în octombrie și se va desfășura până în februarie și una de jocuri în aer liber, în perioada aprilie – iunie.”
Cu ocazia acestei competiții tinerii sportivi din Vaslui, Bârlad, Negrești și Huși vor avea ocazia să pună în practică ceea ce au învățat asiduu în ultimii ani.
“Vor fi competiții de mini baschet, la care vor participa copiii născuți în 2004 și 2005 și baby baschet, unde se vor înfrunta cei născuți în 2006 sau mai mici. Ne dorim să premiem copiii cu diplome și cupe după fiecare etapă, ca încurajare. ”, ne-a declarat Vlad Sârbu, antrenor la Clubul Sportiv Sonicks Junior Bârlad.
Se dorește participarea la o competiție zonală
Directorul DJST, Radu Tatu își propune dezvoltarea proiectului, pentru ca iubitorii de baschet din județul Vaslui să înfrunte în competiții adversari din județele vecine: “ Pe viitor, dorim să organizăm și participăm la o competiție zonală, cu echipe din alte județe limitrofe, pentru a dezvolta spiritul de concurență între copii și a stimula activitatea în cluburile private care au apărut.” (George PROCA)