În timp ce economia județului este la pământ, unele firme de pază fac angajări la perioade scurte de timp. Asta nu din cauză că afacerile cu paza se extind, ci pentru că de multe ori salariații părăsesc sistemul, nemulțumiți fiind de salarii dar și de modul în care acestea se calculează. O dovadă este aceea că în primele trei luni ale acestui an, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui s-au depus 12 sesizări ce vizează neplata drepturilor salariale aferente activității suplimentare desfășurate de agenții de pază. Numărul acestor reclamații este foarte mare, dacă raportăm această cifră la totalul de firme de profil ce activează pe raza județului: doar 7. În condițiile în care există mai multe cursuri de calificare ca agent de pază, ce livrează zeci de absolvenți pe piața muncii în fiecare an, cele câteva societăți de profil din județ nu duc lipsă de salariați. Astfel, în unele cazuri, nevoile angajaților sunt trecute pe plan secund. În perioada 18-22 martie, inspectorii ITM au verificat societățile și au descoperit mai multe nereguli privind aplicarea legislației muncii.
Printre altele, s-au descoperit nereguli în evidența orelor lucrate de salariați, cazuri de neplată a orelor suplimentare și lipsa atestatelor profesionale în cazul unor angajați. La final, inspectorii ITM au impus patronilor opt măsuri în vederea remedierii neregulilor. Mai mult, una dintre societăți a fost amendată de ITM cu suma de 10.000 de lei, pentru faptul că nu a implementat măsurile impuse de autorități în urma unor verificări anterioare.
În ceea ce privește atestarea profesională a salariaților, echipa de control ITM a constatat că în județ există mai multe situații în care firmele de pază au încadrat agenți fără atestat. Asta în condițiile în care legea care reglementează funcționarea societăților de pază îi obligă pe patroni să încadreze personal cu atestat.
ITM nu ne-a pus la dispoziție numele firmelor cu probleme, deoarece acestea pot contestata în instanță sancțiunile primite, iar judecătorii le-ar putea anula. (Bogdan RUSU)