Est News

România celebrează luni Ziua Independenței, a Victoriei Coaliției ONU în cel de-al Doilea Război Mondial și a Europei

România va sărbători luni, 9 mai, Ziua Independenței de Stat, Ziua Victoriei Coaliției ONU în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, prin ceremonii de depuneri de coroane de flori care vor avea loc în municipiile reședință de județ și în localitățile în care sunt se află unități militare. 

„În municipiile reședință de județ și în localitățile în care sunt dislocate unități militare vor avea loc luni, 9 mai, ceremonii de depuneri de coroane de flori cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și a Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial”, informează Ministerul Apărării Naționale, într-un comunicat.

„În București, ceremonia va avea loc, de la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”), în prezența ministrului Apărării Naționale, Mihnea Motoc, și a șefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă”, a mai anunțat Ministerul.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version