de Marian MOCANU
Astăzi, la ora 15.00, expiră perioada până la care se puteau depune oferte pentru ca Consiliul Județean Vaslui să achiziționeze două microbuze noi. Condițiile impuse de caietul de sarcini sunt destul de severe, așa încât dealer-ilor nu le va fi prea ușor să se ridice la înălțimea gusturilor elevate ale șefilor celui mai sărac județ din țară.
Anul trecut, Consiliul Județean Vaslui a alocat peste 100.000 de euro pentru achiziționarea a șase mașini de transport persoane și a uneia de transport marfă, unele dintre aceste vehicule fiind repartizate instituțiilor din subordine. Instituția județeană va achiziționa și în acest an noi vehicule, ce vor fi folosite în interes de serviciu, inclusiv la acțiuni culturale. În primă fază, se vor achiziționa două autoturisme de transport persoane de câte șapte locuri, la un cost maxim total de peste 116 mii lei (fără TVA). Conform caietelor de sarcini, cerințele șefilor de la CJ sunt extrem de precise, începând de la culoare, până la dotări, ori caracteristici tehnice. De exemplu, unul dintre microbuze trebuie să fie neapărat metalizat, de culoare „gris platine”, iar al doilea „bleu cosmos”, cu bare de protecție vopsite în culoarea caroseriei, ornamentul spate cu aspect crom satinat iar calandrul să fie negru cu bandou superior cromat! Mai mult, jantele trebuie musai să fie din oțel cu capace de roți complete Groomy, baghetele laterale de protecție să fie neapărat negre, iar barele de pavilion longitudinale „biton satinat”. Aceeași precizie și la caracteristicele vehicolului, de la motorizare de tip Euro 6 cu motor 1,5 dCi cu 109 CP cu o capacitate cilindrică de 1.461 cmc și cutie de viteze manuală cu șase trepte, și până la faptul că trebuie să atingă o viteză maximă de 177 km/oră, și să ajungă de la 0 la 100 km/oră în exact 11,20 secunde! În plus, microbuzele trebuie neapărat să fie dotate cu „radio cu CD (2DIN 4 x 15W) cu satelit, cu priză pe volan, priză Jack, USB și Bluetooth”, așa cum se arată în caietul de sarcini, dar și cu „Media Nav: sistem de navigație și multimedia touch screen de 7 inch”, care să includă harta României și cea a Europei. Să nu uităm tapițeria interioră, care trebuie să fie textilă „Faverly / Kario gris”.