Ca urmare a articolului apărut în cotidianul Est News, în care semnalam faptul că directorii de școli din mediul rural sunt ținta unor presiuni politice ce au ca scop folosirea sălilor de clasă în scop politic, Instituția Prefectului Județului Vaslui a reacționat: „Le atrag atenția tuturor directorilor de școli și candidaților la alegerile locale că sunt atent monitorizați și vor fi sancționați dacă nu respectă prevederile legale și organizează activități care au caracter electoral în școlile din județ, în timpul orelor de curs”.
Prefectul daniel olteanu a cerut ca afișajul electoral în spațiile amenajate de primării să se realizeze conform legii, în special în cazul panourilor amplasate în apropierea unităților de învățământ. Potrivit Legii nr. 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale, în spațiile din școli este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în perioada de desfășurare a cursurilor. (Bogdan RUSU)