de Răzvan CĂLIN, Daniel MICU
Daniel Bălănescu, din Solești, și-a omorât în bătaie prietenul pe motiv că acesta i-ar fi furat un borcan cu jumări.
Caz incredibil de omor petrecut duminică seara în satul Știoborăni, din comuna Solești: un bărbat în vârstă de 40 de ani – Daniel Bălănescu – l-a omorât în bătaie pe unul din prietenii săi, Vasile Ciobanu, de 57 de ani. Mobilul crimei, dacă putem vorbi de așa ceva, este de-a dreptul halucinant: agresorul și-a acuzat victima că i-ar fi furat din casă un borcan cu jumări.
La momentul altercației victima era în curtea fratelui său, care este vecin cu agresorul. Trebuie spus că amândoi erau sub influiența alcoolului în momentul în care a izbucnit cearta. Bălănescu l-a observat pe Ciobanu și a intrat în curtea fratelui acestuia pentru a-i cere socoteală. Orbit de furie, individul l-a atacat cu violență pe Ciobanu și i-a aplicat o serie năucitoare de lovituri cu pumnii și cu picioarele.
”L-a lovit atât de tare cu pumnii încât victima avea fața desfigurată, era tumefiat la chip. L-a bătut în mai multe rânduri, și în casă, și afară, lovit cu corpul de scări. A fost o bătaie soră cu moartea cum se zice. L-a bătut fără milă, că avea fața tumefiată, fractură de piramidă nazală și i-a provocat și o comoție cerebrală”, ne-a declarat procurorul Carlo Ilieș, cel care coordonează ancheta în acest caz.
Într-o primă fază, victima a refuzat să meargă la spital și a plecat spre locuința sa. Marți a fost găsit de fratele său. Era căzut în curte și nu părea conștient. Respira cu dificultate, așa că omul a sunat la 112. Din păcate, la sosirea medicilor Ciobanu era mort.
Suspectul a fost reținut imediat de polițiști, iar ieri magistrații vasluieni au decis arestarea preventivă a lui Bălănescu pentru 30 de zile. Este cercetat pentru omor și riscă 20 de ani după gratii. Între timp, în sat, oamenii pun mână de la mână ca să-l îngroape pe bietul om. Acesta nu era căsătorit și nu avea copii și trăia de azi pe mâine din munca la o stână.