Est News

Fetița rătăcită într-o pădure și găsită după 40 de ore, în continuare în stare de șoc, la aproape o lună de la incident

Fetița de patru ani din Micești, dispărută de acasă, în urmă cu aproape o lună, într-o pădure și găsită cu hipotermie după 40 de ore de căutări, se află în continuare în stare de șoc după trauma suferită, în ciuda tratamentului și a ședințelor de consiliere de care beneficiază.

Fetița din Micești dispărută de acasă timp de aproape două zile este afectată profund de trauma suferită, în ciuda faptului că, din punct de vedere fizic, nu a avut foarte mult de suferit, fiind recuperată integral în acea săptămână în care a stat internată în spital. Specialiștii care o consiliază pe copilă nu au reușit să afle nici acum ce s-a întâmplat pe parcursul celor 40 de ore cât a rătăcit prin pădure și, mai ales, cum de a reușit să supraviețuiască într-un interval atât de mare de timp, cu două nopți în care temperaturile au coborât aproape de limita înghețului.

Din păcate, minora se află în continuare în stare de șoc, chiar dacă a trecut aproape o lună de la incident. Însă, fetița se află sub tratament și beneficiază și de consiliere psihologică și suntem convinși că, având în vedere experiența în astfel de cazuri, cu timpul își va reveni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Fetița de patru ani a dispărut de acasă, împreună cu un verișor de-al său cu un an mai mic, în cursul după-amiezii de 19 aprilie. După ce au căutat-o câteva ore prin împrejurimi cu sprijinul unor localnici, părinții copiilor au anunțat Poliția, care s-a mobilizat, împreună cu pompieri, jandarmi, militari și polițiști de frontieră. Câteva sute de oameni i-au căutat pe cei doi verișori timp de 40 de ore, prima găsită fiind copila de cinci ani, după ce a fost observată în apropierea unui drum, la aproximativ zece kilometri de casă, de către șoferul unui microbuz. Ulterior, a fost găsit și băiețelul de patru ani, însă acesta era mort de aproximativ zece ore, după cum au stabilit medicii legiști, în urma autopsiei, cauza decesului fiind hipotermia. Polițiștii desfășoară o anchetă în acest caz pentru moarte suspectă.

Fetița a fost internată în spital cu hipotermie ușoară, unde a stat, timp de o săptămână, pentru tratament și monitorizare. Externată din Spitalul Județean de Urgență Vaslui, copila a fost dusă de către mama sa la domiciliu, beneficiind de consiliere psihologică într-un centru al DGASPC, acolo unde este dusă cu o mașină de la primăria comunei unde-și are domiciliul. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version