Juniorii U18 de la Clubul Sportiv Școlar Bârlad i-au învins fără drept de apel pe cei de la CSS Tecuci, scor 74 – 5 în ultima etapă a Diviziei Naționale Juniori. Bârlădenii sunt neînvinși în campionat și au o serie de nu mai puțin de nouă victorii consecutive. Liderul CSS Bârlad are 44 de puncte, opt dintre ele bonus în urmă evoluțiilor convingătoare.
Au marcat peste 400 de puncte și au primit doar 37. Următoarea clasata, CS Politehnica Unirea Iași are aproape de două ori mai puține puncte (25), cu cinci victorii și patru înfrângeri. Completează podiumul LPS Suceava, cu 21 de puncte. Urmează în clasament CSS Tecuci, cu 20 de puncte, CTTV Galați cu 12 și LPS Focșani, cu doar 1.
În ultima etapă, juniorii U18 de la CSS Bârlad întâlnesc ultima clasată într-un meci care va încununa fără nicio îndoială un parcurs perfect al acestora în acest sezon.
„Sunt mulțumit de jocul pe care l-am prestat, echipa Tecuciului n-a putut să ne pună prea mari probleme. Mai avem câteva lucruri de îmbunătățit, dar rezultatul este dovada că lucrurile merg în direcția potrivită”, ne-a declarat Ioan Harnagea, director CSS Bârlad. (George PROCA)