Est News

„Ne e dor de spiritul umbrei sale”

De aproape cinci ani, în cultura bârlădeană se simte absența doctorului Constantin Teodorescu, un excelent medic dar și un mare filantrop, colecționar, publicist acid și cetățean cu un înalt simț civic. Zilele Culturale ale Bârladului sunt mai sărace după dispariția sa. În semn de respect și recunoștință pentru implicarea în actul cultural și desăvârșirea lui la Bârlad, Primăria a organizat sâmbătă, 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, o activitate cu titlul „Cinci ani fără dr. Constantin Teodorescu”.

Evocarea marii personalități bârlădene a avut loc la Centrul „Mihai Eminescu”, în sanctuarul poetului nepereche, realizat de municipalitate grație implicării dr. Constantin Teodorescu, perseverenței și încăpățânării de care a dat dovadă în ultimii săi ani de viață. La eveniment, au participat reprezentanți ai autorității locale, foști colaboratori ai doctorului, printre care și cei care realizau săptămânalul „Bârladul”, dar și alți oameni care i-au apreciat dăruirea.

Printre cei care au fost invitați să ia cuvântul de către Geta Modiga, custodele colecției Eminescu, s-a aflat și prof. Mihai Luca, fost colaborator al doctorului Constantin Teodorescu.

Doctorul Teodorescu face parte dintre marile umbre ale neamului românesc, din ultimele două – trei decenii. A sfințit, la propriu și la figurat, Ținutul de Jos al Moldovei, prin ctitoriile sale de o deosebită valoare, precum și prin donațiile sale greu sau imposibil evaluabile și mai ales prin capacitatea și dăruirea sa totală pentru valorile cultural-artistice ale României. A trecut un lustru de viață de la trecerea în neființă a doctorului, și golul este din ce în ce mai îngrijorător și mai dezolant. Bârladul fără Constantin Teodorescu este mult mai sărac și, în condițiile paupere de astăzi, fără perspective mai luminoase. Ne e dor de spiritul umbrei sale”, a mărturisit Mihai Luca.

Printre invitații la eveniment a fost și Adrian Solomon, care a colaborat cu regretatul medic încă de pe vremea când era viceprimar al municipiului Bârlad.

Ne aflăm în acest centru, pentru care medicul Teodorescu s-a zbătut atât de mult să fie înființat, reușind în ultimele clipe de viață să-l vadă realizat. Cu siguranță, dacă ar fi fost în viață astăzi, acum nu s-ar fi desfășurat două activități simultan, de Zilele Culturale ale Bârladului. Este nevoie de revigorarea Comisiei de cultură lărgite, care să pună la punct în detaliu activitățile culturale, lunar. Doctorul Teodorescu a fost fermentul și decidentul activităților culturale din Bârlad, și, la aproape cinci ani de la dispariția sa, este frustrant să constați că îi ești dator. Și-a dorit enorm să se construiască un monument al eroilor și o casă memorială Gheorghe Gheorghiu Dej. Sperăm că pe 25 octombrie vom putea inaugura monumentul eroilor, în zona Cerbul de Aur, iar în privința Casei Dej, demersurile sunt începute pentru realizarea unui muzeu al comunismului. Îi suntem recunoscători doctorului Teodorescu pentru tot ce a făcut pentru oraș și cultura bârlădeană și pe 17 august, când se împlinesc cinci ani de la moartea sa, îi vom organiza o comemorare așa cum merită”, a declarat Solomon.

De la eveniment, a lipsit însă Ana Sârbu, președinta Fundației „dr. Constantin Teodorescu”. Aceasta a ținut să aprindă o lumânare la mormântul celui care i-a fost timp de peste 30 de ani alături ca prieten, iubit, soț și mentor. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version