Pajura Huși a învins în meci direct ocupanta locului doi, FC Gârceni, scor 4 – 0 pentru a deveni campioana Ligii a IV-a de fotbal, cu o etapă înainte de final. Deschiderea de scor s-a lăsat așteptată până în minutul 43, când Pârvu a scuturat în sfârșit plasa. Hușenii s-au dezlănțuit în repriza a două când dubla lui Cătălin Solomon ducea scorul la 3 – 0 în minutul 83. Cristi Solomon a ținut să își pună și el numele pe lista marcatorilor și a marcat în minutul 85 ultimul gol al partidei.
Sporting Bârlad a învins în celălalt meci din etapa a V-a a play – off – ului în deplasarea de la Vitis Șuletea, scor 4 – 3. Bârlădenii au avut o repriză secundă mai inspirată, după ce la pauză scorul era 2 – 2.
Pajura Huși are 12 puncte, FC Gârceni 9, Sporting Bârlad 7 și Vitis Șuletea 1.
În ultima etapă Pajura Huși întâlnește duminică pe Sporting Bârlad, iar FC Gârceni se duelează cu Vitis Șuletea. (George PROCA)