Est News

Dezastru la fondurile europene: în acest an, România a primit doar un sfert din cât a încasat în 2015 pe vremea asta

Banii primiți de la UE din bugetul 2007-2013 nu mai vin pentru că a trecut timpul, iar cei din bugetul 2014-2020 nu vin nici ei pentru că nu sunt proiecte depuse. Ca atare, după patru luni, sumele primite de la UE ajung la doar 657 de milioane de lei. Banii primiți de România de la Comisia Europeană s-au împuținat dramatic. În primele patru luni ale acestui an, veniturile bugetului consolidat de la capitolul „Sume primte de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțare” au fost de doar 313 milioane de lei, potrivit datelor aferente execuției bugetului general consolidat. Suma este cu 85% mai mica decât cea atrasă de România, în primele patru luni ale anului trecut, când la același capitol, au fost raportate venituri de 2,13 miliarde de lei.
Sumele primite la acest capitol sunt din fondurile nerambursabile pe care România le-a avut la dispoziție în exercițiul financiar 2007-2013. Solictați de ECONOMICA.NET să explice de ce sumele au scăzut atât de mult, reprezentanții Ministerului de Finanțe au spus că în acest an nu se mai fac plăți aferente exercițiului financiar trecut.

Sursa; money.ro

Exit mobile version