Est News

Un tânăr de 35 de ani a murit lovit de fulger pe un câmp din comuna Banca

Un tânăr de 35 de ani a murit, luni seara, după ce a fost lovit de fulger pe un câmp, acolo unde l-a prins o furtună în timp ce se afla cu oile.

Tragedie în comuna Banca. Un cioban de 35 de ani a fost lovit de trăsnet pe un câmp din apropiere de Miclești, pe timpul unei furtuni care a cuprins, luni seara, jumătatea de sud a județului. Trupul tânărului a fost observat de către un alt cioban, aflat și el cu oile în zonă și care se adăpostise într-o lizieră. Bărbatul a sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță, care a ajuns cu greu la locul indicat din cauza drumului impracticabil.

Din păcate, cadrele medicale deplasate la urgență nu au mai putut face nimic pentru a-l salva de tânărul de 35 de ani. În consecință, a fost declarat decesul, provocat de un trăsnet”, a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

După cercetările polițiștilor la fața locului, cadavrul bărbatului a fost ridicat de către Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului.(Ionut PREDA)

Exit mobile version