Est News

21 de copii și învățătoarea lor, ajunși la urgențe după ce au mâncat prăjituri la petrecerea de 1 Iunie

de Daniel MICU

Stare de alerta în județul Vaslui, după ce 21 de copii din comuna Puiești au fost transportați la spitalele din Barlad si Vaslui cu toxiinfectie alimentara, la o zi după petrecerea de 1 Iunie de la școală, unde au mâncat prajituri, preparate si pulpe pe gratar. Si invatatoarea lor s-a imbolnavit si a ajuns la spital. Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Scolar Județean Vaslui, dar si politia au inceput o ancheta in acest caz, urmand sa stabileasca de la ce le-a fost rau copiilor si daca trebuie sau nu cineva tras la rapundere in acest caz.

Părinții sunt cei care au sunat 112 si au cerut ajutorul medicilor. Copiii lor, cu varste cuprinse inte 7 si 10 ani, prezentau varsaturi, dureri de cap, de maini si picioare, somnolenta si ameteli.  27 de elevi de la clasele I-IV, dar si 15 prescolari din satul Rotari (Puiești) au participat la mica petrecere de ziua lor. Cu exceptia copiilor de gradinita, toti ceilalti, inclusiv invatatoarea, s-au infruptat, pe langa gratar si aperitive, si din prajiturile cu crema cumparate de la un hypermarket din Barlad. Abia ieri dimineata, copiii au inceput sa se simta rau. Unii dintre ei au dormit pana la amiaza si s-au trezit cu greata si dureri cumplite de cap si de burta.

Primarul si directorul scolii, dar si alti sateni, au transportat copiii pana la central de permananenta din comuna. Medicul de aici si-a dat repede seama ca are de-a face cu o situatie de criza si a cerut ajutorul autoritatilor sanitare. Mai multe ambulante, dar si un echipaj de transport victime multiple de la SMURD au transportat, pe rand, copiii la Secția Boli Infecțioase din cadrul Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad. Capacitatea fiind depasita, sapte dintre copiii in stare grava au fost transferati la Vaslui pentru continuarea tratamentului.

Inspectorii sanitari vor sa afle exact ce au mancat copiii si de unde a procurat  învățătoarea produsele, pentru a fi ridicate probe.

Dr. Luminita Xenti, de la DSP Vaslui a declarat: ”Copiii spun că au mancat sunca presata, kaizer, salam si pulpe pe gratar. Dacă vom mai găsi resturi de la masa de petrecere, vor fi luate probe. De asemenea, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare vor lua probe de la magazinul de unde au fost procurate produsele”.

Constantin Gherghescu, directorul scoli, spune că prajiturile sunt aduse de la Barlad: ”Vrem sa stim de unde au fost procurate. E regretabil. Trebuia mai multa vigilenta din partea invatatoarei, sa fi fost mai atenta la procurarea acestor alimente”.

Exit mobile version