Est News

Prefectul "citește și semnează"

Ieri, de Ziua Internațională a Copilului, Instituția Prefectului Județului Vaslui le-a oferit celor mici posibilitatea de a vizita sediul autorității guvernamentale și de le adresa întrebări prefectului și subprefectului. Printre vizitatori, s-a numărat o grupă de preșcolari de la Grădința “Țara Piticilor” (nr.3) din Vaslui, care l-au pus puțin în dificultate pe Daniel Olteanu, prefectul județului. Una dintre fetițe l-a întrebat pe șeful deconcentratelor dacă are copii, iar prefectul le-a spus celor mici că este tatăl a doi copii, ambii elevi și că regretă faptul că nu petrece foarte mult timp alături de ei. Unul dintre preșcolarii mai dezghețați, care s-a instalat în fotoliul prefectului, i-a cerut lui Daniel Olteanu să îi spună cu ce se ocupă prefectul.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Vgorq6AD1Pw&w=560&h=315]

Pentru a nu-i “zăpăci” pe copiii de grădiniță cu un răspuns savant, cu trimiteri la legislația privind competențele prefectului. Daniel Olteanu i-a răspuns micului “prefect” că: “În general, prefectul citește și semnează”.

În cadrul evenimentului de ieri, denumit “Ziua Porților Deschise pentru copii”, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, cei mici au primit cadouri din partea Prefecturii, constând în pixuri înscripționate cu denumirea instituției și ciocolată. (Bogdan RUSU)

Exit mobile version