Est News

Șoferi băuți la volan, prinși de polițiști

Doi bărbati băuți la volan s-au ales cu dosare penale, după ce aburii alcoolului i-au făcut să acroșeze alte autoturisme.

Marius R., de 28 de ani, se afla la volanul autoturismului propriu când a avariat un alt autoturism pe strada Al. Giugaru din municipiul Huși. Polițiștii Biroului Rutier din localitate l-au testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Huși pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și Florin S., de 47 de ani s-a înșelat când a crezut că poate stăpâni autoturismul, deși a băut. Acesta se afla pe strada Dacia din municipiul Huși când a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat un autoturism parca. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fapt pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. (G.P)

Exit mobile version