Est News

Alegerile decurg bine. Pâna la ora 2 au votat aproape 25% dintre vasluienii cu drept de vot

Până la ora 2 și 12 minute, 96.855 de alegători din cei 389.048 de vasluieni trecuți pe listele electorale permanente și-au ales primarii, consilierii locali și județeni. Este vorba de un procent de 24,89%. La Penitenciarul Vaslui au votat doar doi deținuți, singurii cu drept de vot. În arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui nu a votat nici o persoană, deorece niciunul dintre cei reținuți nu are drept de vot.

Până la ora amintită, în modul de desfășurare al alegerilor nu au apărut disfuncționalități grave. Până la ora 12.30 polițiștii au fost chemați doar în comuna Murgeni, unde au sancționat contravențional un membru de partid, pentru continuarea campaniei electorale. Contraveninentul a fost văzut de un polițist de frontieră în timp ce lipea afișe electorale pe un gard din apropierea secției de votare.

Judecătorea Diana Sîrghi, președinta Biroului Electoral Județean, ne-a declarat că până la această oră nu au fost înregistrate cazuri de fraudă electorală. Singurele probleme, pe care le-a avut BEJ-ul au fost cu unii președinți de partide, care au solicitat înlocuirea unor membri ai secțiilor de votare, deși legea precizează ca aceasta se face doar în cazuri extreme (deces, boală, etc.). (Bogdan RUSU)

Exit mobile version