Primăriile vor fi obligate să emită autorizații de construire și certificate de urbanism în regim online conform modificărilor aduse legii privind amenajarea teritoriului și urbanismul, ce urmează a fi pusă în dezbatere publică în decurs de o săptămână de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Primăriile nu trebuie decât să se înscrie pe portalul e-guvernare.ro și să primească online solicitările venite din partea celor interesați de documentațiile de construcție și să elibereze ulterior actele cerute pe baza unei semnături electronice.
„Oamenii s-au săturat de birocrație și hârtii. Ar trebui să fim foarte dispuși să lucrăm cu elemente online, pentru că scurtăm timp și reducem interacțiunea dintre funcționari și beneficiari. Intenția este ca, într-o primă etapă, oricine să poată obține online certificatele de urbanism, care sunt niște documente de informare. Dacă vrei un certificat de urbanism, trimiți cererea online, iar primăria îți trimite actul tot online cu semnătură electronică“, a declarat într-un interviu acordat revistei Capital Diana Țenea, directorul general al Direcției Generale Dezvoltare Regională și Infrastructură din cadrul MDRAP.
Aceasta este principala schimbare adusă legii 350 privind amenajarea teritoriului și urbanismului.
Sursa: money.ro