Stadionul Municipal din Vaslui va găzdui, de joi până duminică, spectacolul produs pe teren de Sporting Juniorul Vaslui, Oțelul Galați, Dinamo București și Petrolul Ploiești. Primul meci al competiției are loc joi, de la ora 16:00, între Dinamo București și Petrolul Ploiești. Vasluienii, campioni naționali la juniori D, dispută celalalt meci al zilei, de la ora 18:00 cu Oțelul Galați. Vineri, fotbaliștii antrenați de Cornel Cracea dau piept cu Dinamo București, de la ora 16:00, iar de la ora 18:00 are loc meciul dintre Petrolul Ploiești și Otelul Galați. Duminică, Oțelul Galați – Dinamo București are loc de la ora 10:00, iar Sporting Juniorul se duelează cu Petrolul Ploiești, de la ora 11:30.
„E un lucru frumos pentru dezvoltarea fotbalului în zona noastră faptul că Vasluiul găzduiește turneul semifinal și sperăm să se întâmple cât mai des astfel de lucruri. Sperăm să reușim să transmitem microbul și să câștigăm noi fani pentru fotbalul vasluian. Cunoaștem adversarii, participă cele mai bune echipe din România. După cum au jucat la Piatra Neamț copiii arată o creștere frumoasă, ne așteptăm la o figură bună, sa înceapă cu o victorie și să ia o opțiune serioasă pentru a juca finala. La câtă muncă depun acești copii nu ar lua decât ce e al lor, ce merită. Avem șansa noastră, important este să fie copiii sănătoși. Le-am spus să rămână cu picioarele pe pământ pentru că surprizele au loc. De exemplu Academia Hagi a fost eliminată din competiție săptămâna trecută de Oțelul Galați. Nu doar numele rezolvă soarta unei partide, ci calitatea și mai ales ambiția echipei. Cred cu tărie că la cât am lucrat eu și Gabriel Crăciun cu ei, vor juca într-o săptămână finala mare”, ne-a declarat Cornel Cracea, președintele clubului Sporting Juniorul Vaslui.
Formațiile CSU Craiova, Ardealul Cluj, UTA Bătrâna Doamnă Arad și Interstar Sibiu dispută la Craiova grupa B.
Învingătoarele celor două grupe se vor întâlni în finala Campionatului Național, care va avea loc pe 14 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Tehnic Sportiv Buftea. (George PROCA)