Ștrandul din municipiul Vaslui ar putea rămâne închis, deoarece autoritățile locale nu au reușit să angajeze un salvamar calificat. Motivul: în sezonul cald, salvamarii calificați se angajează în stațiunile turistice de pe litoral sau la alți operatori economici privați care plătesc mai bine. Ștrandul Municipal a fost închis de Primăria Vaslui, la începutul lunii august 2014, la scurt timp după ce un adolescent de 14 ani a murit înecat în bazinul mare al unității. Acesta se afla la scăldat împreună cu alți trei prieteni.
“Din câte știu, nu găsim un salvamar care să fie acreditat pentru a lucra la ștrand. Am anunțat în toată țara faptul că angajăm un salvamar, dar în perioada verii salvamarii care ar putea fi angajați se angajează în ștranduri private sau pe litoral, unde salarizarea este mai bună. În privința salarizării, noi suntem limitați de lege și nu putem achita salarii la același nivel cu operatorii economici privați. Nu am abandonat ideea, căutăm în continuare să angajăm un salvamar, doar că nu am reușit încă să identificăm pe cineva care ar vrea și care are dreptul de a lucra pe acest post”, ne-a declarat Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Vaslui.
Ea a mai adăugat faptul că în cazul în care s-ar identifica un salvamar interesat de postul existent la Ștrandul Vaslui, în maxim două săptămâni bazinele ar putea fi folosite de public. (Bogdan RUSU)