Est News

Adelina Pestrițu a ajuns la capătul răbdării! Reacția ei când este întrebată de nuntă merită un Oscar!

Adelina Pestrițu și Speak formează de peste doi ani o familie fericită, chiar dacă nu cu acte. Pe lângă părinți și rude care se interesează de planurile lor de viitor, există, evident, și interesul presei.

Îndrăgostiții au avut o reacție fabuloasă în momentul în care au reauzit întrebarea legată de oficializarea relației. Adelina și Speak au izbucnit în râs și au ținut-o așa secunde bune. “145.000 de întrebări, ăsta este răspunsul”, a precizat Adelina, susținând că asta ar fi frecvența acestui subiect. Povestea lor de dragoste se va concretiza, la un moment dat, cu o căsătorie, cel puțin asta au lăsat să se înțeleagă. “O să venim cu o plăcuță, eu jumătate de frază, el jumătate de frază: nu ne-am hotărât când ne căsătorim! Am avut până acum alte priorități și ne-am gândit și la treaba asta, dar nu s-a concretizat până acum, nu e o grabă”, a declarat, pentru Libertatea, Adelina Pestrițu.
Iubitul brunetei susține că vor face pasul cel mare, însă înainte trebuie să aibă un plan bine stabilit, la care încă lucrează.”Noi oricum suntem căsătoriți, deci asta e o chestiune de timp cred. Bine, trebuie să o cer, este o tradiție! După aceea, hai să facem actele alea! Trebuie să fie altfel cererea, nici eu nu știu cum o să fie, mă tot gândesc”, ne-a spus Speak.
Pusă pe șotii, bruneta a avut o remarcă ingenioasă. “Ar trebui să mă ia la palme: vrei să fii soția mea? Da sau nu? Să fie atipică, să fie altfel! Glumesc, bineînțeles!”, a precizat ea râzând. Până una alta, îndrăgostiții au vizionat filmul “Super băieți” la cinematograf, însă nu știm dacă s-au schimbat sau nu socotelile în cuplul lor.

Sursa: libertatea.ro

Exit mobile version