Bârlădeanul Marcel Cuperman este unul dintre cei cinci români care lucrează pentru firme specializate în avizarea calității componentelor aparatelor de zbor. La 62 de ani, Marcel Cuperman lucrează pentru o firmă americană, de acasă, de la propriul computer. Este singurul angajat român al acestei firme americane.
Și-a dorit foarte mult să călătorească, dar regimul comunist nu i-a oferit această șansă. La 31 de ani, reușea să plece în Israel, la rude, unde se va stabili, aceasta fiind și rampa de lansare în străinătate. A călătorit mult cu avionul dar niciodată nu s-a gândit că va avea un cuvânt de spus în privința siguranței aeronavelor. Cu un ceai turcesc în față și cu un castron plin cu cireșe ochioase, în lumina unui apus de soare destul de îngăduitor, am încercat să aflu mai multe despre aventura sa pe continentul american.
– Cum ați ajuns de la metalurgie la avizarea calității componentelor din industria aeronautică?
– Eu m-am înscris la facultatea de metalurgie crezând că voi lucra în industria mineritului. A fost o confuzie în capul meu și întâmplător am devenit inginer metalurgist. Am lucrat ca tânăr inginer metalurgist la Mioveni, la Institutul Reactorul Nuclear. În 1984, profitând de legea aceea de reîntregire a familiei, am plecat în Israel, la rude. După tată, sunt evreu. În Israel mi s-a oferit posibilitatea de a alege între trei oferte de job. Am avut de ales între a lucra la o fabrică de componente militare, la o fabrică de aluminiu care făcea capace de canal și de lucra la o fabrică ce producea componente de aviație. Am ales a treia ofertă și nu regret. Am fost angajat ca inginer metalurgist la acea fabrică timp de cinci ani, până când am hotărât să emigrez în Canada. Am locuit la Toronto 14 ani. Mi-a fost foarte greu să o iau de la zero. Aveam doi copii și o soție, nu cunoșteam pe nimeni, eram complet străin. Nevoia m-a făcut să muncesc unde am găsit. Am fost chiar și ziler. După mai multe slujbe, am reușit să mă angajez la o companie care producea componente pentru avioane. Compania aceea americană și-a închis porțile în Canada dar mi-a propus să lucrez în continuare, însă în America. În 2003, am părăsit Canada într-o noapte de iarnă, ce mai geroasă din viața mea. M-am stabilit în Arizona, iar în 2005 m-am mutat în Pennsylvania, unde am locuit până în 2013 rămânând angajat al acelei firme. Cam așa am ajuns să lucrez în domeniul calității componentelor din industria aviatică. Meseria mea este să verific auditurile făcute de contractanți la companii din industria aviației. Eu sunt cel care dă acreditare furnizorilor de componente aviatice.
– Este adevărat. Eu sunt chiar singurul român care lucrează pentru firma americană. Este o responsabilitate imensă pe care mi-o asum. Este foarte important ca avioanele să fie perfecte din fabricație. Este una dintre condițiile principale, care dau siguranță zborurilor. Astăzi, lumea călătorește foarte mult cu avionul, iar aparatele trebuie să corespundă unor standarde înalte care trebuie respectate.
– Călătoriți destul de des în interes de serviciu, dar acum lucrați pentru companie de acasă, de pe calculator.
– Așa este. Merg de 8-10 ori pe an în America, Europa, Orientul apropiat, foarte des în Israel și Turcia, unde industria aeronautică este foarte dezvoltată. De aproape trei ani, de când m-am stabilit la Bârlad, lucrez de acasă. Petrec cel puțin șapte – opt ore pe zi în fața computerului. Nu este o muncă ușoară. Uneori lucrez și mai mult din cauza diferenței de fus orar de șapte ore cu coasta de est a Americii și de zece ore cu California. Când vine vorba de controlul calității, trebuie să fii foarte atent, foarte serios și foarte atent.
– Apropo de calitate, care sunt cei mai buni producători de avioane din lume?
– Englezii și francezii sunt excepționali. Și China are o industrie aeronautică performantă, dar și SUA. După părerea mea, din punct de vedere calitativ, europenii sunt mai buni decât americanii.
– Dar românii cum sunt?
– Avem specialiști români extraordinar de bine pregătiți. Avem ingineri, dar, din păcate, industria aeronautică este slab reprezentată. Vorbim, evident, despre fabrici de componente și subansamble și nu despre fabrici de avioane. Avem fabrici de componente la București, Iași, Bacău, Baia Mare. M-am bucurat să întâlnesc la Baia Mare un colectiv minunat de specialiști, ingineri în industria aeronautică, într-o fabrică înființată acum trei ani și condusă de americani și belgieni. M-a impresionat prestația lor, pregătirea dar și limba engleză pe care o vorbeau la perfecție. Avem tineri minunați. Păcat că în România nu prea au viitor absolvenții facultăților de inginerie aviatică. Pe cât e de frumoasă această specializare, pe atât de grea este, iar posibilitățile de evoluție a tinerilor ingineri în țară nu sunt foarte multe.
– Suntem, totuși, în România, țara din care s-au ridicat Aurel Vlaicu, Traian Vuia și Henri Coandă…
– Aviația datorează mult acestor nume. Dacă mă refer doar la Coandă, trebuie să știți că în țară nu a fost deloc apreciat la justa sa valoare. De aceea a și plecat. Este trist dar adevărat. Avem simboluri ale aviației, dar industrie mai puțină.
– Meseria pe care o faceți cu atâta devotament de 29 de ani, v-a oferit posibilitatea de a călători mult în lume, chiar și gratis. Nu vă e teamă să călătoriți cu avionul?
– Nu mi-e frică, îmi place! Specialistul din mine observă micile imperfecțiuni ale zborului date de aparatul de zbor. Dincolo de defectul profesional, călătoria cu avionul este o adevărată plăcere, chiar și în Europa, unde se înregistrează cele mai multe turbulențe.
– Ce continente v-au stârnit interesul?
– De departe, Europa mi se pare cel mai frumos continent, iar din punctul meu de vedere, Roma și Parisul sunt cele mai minunate orașe de pe bătrânul continent. În Australia nu mi-ar plăcea deloc să locuiesc. Mi se pare un pustiu infinit, neofertant, cu câteva orașe impersonale. Dar, este doar părerea mea… În ceea ce privește Asia, nu are cum să nu te atragă China, extrem de exotică, Japonia sau Coreea de Sud. China este un fenomen. O țară extrem de poluată, în care oamenii muncesc non-stop, au un adevărat cult pentru muncă dar și pentru educație, în special a copiilor. Chinezii nu mimează patriotismul, ei sunt cu adevărat patrioți. China are un sistem economic capitalist și un sistem politic comunist. Niște concluzii se pot trage… Ca orașe asiatice, Singapore – fostă colonie engleză, m-a fascinat de-a dreptul. După mine, este cel mai curat oraș din lume. Mai curat ca orașele Elveției, unde amenzile sunt exorbitante. Numai dacă arunci pe stradă o gumă de mestecat, plătești 1.000 de franci elvețieni amendă. În Africa nu am fost niciodată, dar despre America pot să vă spun, pentru că am locuit acolo zece ani. Este o țară frumoasă, foarte diversă, în care se pot câștiga bani mulți. Dacă mă gândesc ce am învățat cel mai mult de la americani, a fost să supraviețuiesc. M-a impresionat mândria lor. Americanii își iubesc țara, sunt patrioți. De regulă nu călătoresc în afara granițelor, ci doar la ei în țară pentru că au acolo tot ce își doresc.
– Ați petrecut aproape jumătate din viața dumneavoastră în străinătate. De ce ați hotărât să vă întoarceți definitiv la Bârlad?
– Așa am simțit. Ideea de a mă întoarce acasă a încolțit în mine de ceva vreme. În 2004, am cumpărat o casă la Bârlad, pe care timp de nouă ani am reabilitat-o și modernizat-o. Mi-am amenajat și o curte și o grădină superbe. Copiii mei – fata și băiatul, locuiesc în străinătate. Unul în America și altul în Canada. Fiecare are viața lui și li-o trăiește așa cum consideră că este mai bine. Eu și soția mea am simțit că ne este mai bine dacă ne retragem la Bârlad. Muncesc, călătoresc de câteva ori pe an în străinătate și mă bucur de ce am aici, în orașul natal. Am prieteni cu care mă întâlnesc, stăm la un grătar, povestim… Ce poate fi mai frumos decât să te simți bine în pielea ta?
– Să înțeleg că vă simțiți confortabil în locul unde v-ați născut și unde ați petrecut anii tinereții…
– Acasă este acasă. În acest oraș am trăit cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței. Nu poți uita locuri și oameni dragi. Nu pot uita târgul în care am locuit cu părinții mei. E drept, mai mult cu mama mea. Așa a vrut viața. Mi-aduc aminte că la noi în familie se țineau atât sărbătorile ortodoxe cât și cele evreiești. Tatăl meu era evreu. Lucra în comerț. Pe bunicul dinspre tată nu l-am cunoscut. Cât despre cel dinspre mamă, pot să vă spun că a fost ceferist și coleg cu Gheorghe Gheorghiu Dej.
– Simțiți că parcurgeți o etapă specială din viața dumneavoastră?
– Vine o vârstă în care începi să dai importanță mai mare unor lucruri pe care, o vreme, le-ai cam dat uitării. Poate nu întâmplător, am ales să scriu așa de târziu. Am publicat două volume de versuri – unul în 2010 și altul săptămâna trecută, „Gânduri peticite”. O carte care cuprinde poeziile ultimei perioade a vieții mele, care are frumusețea și rostul ei. Sunt poezii despre dorul de casă, dar și reflecții asupra vieții și valorilor ei morale și reale. O carte pe care o dedic tuturor bârlădenilor.
A consemnat Mihaela NICULESCU