de Răzvan CĂLIN
Bărbatul a suferit, totuși, răni destul de grave la nivelul capului și coloanei vertebrale.
Marian P., un bărbat din satul Grăjdeni, comuna Fruntișeni, a fost la un pas să-și piardă viața după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 8 iunie, pe un teren agricol situat în extravilanul satului Grăjdeni.
”În jurul orei 20.30 am fost sesizați că un bărbat din Grăjdeni s-a autoaccidentat. Din primele cercetări s-a stabilit că bărbatul conducea un tractor fără cabină, care avea atașat un utilaj agricol. După ce a traversat câteva culturi de porumb, din cauza diferențelor de nivel (în zonă terenul este accidentat), tractorul s-a dezechilibrat și s-a răsturnat. Victima a fost prinsă între sol și caroserie”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.
Din fericire, omul a avut zile și a scăpat cu viață, deși în cele mai multe cazuri de acest gen victimele decedează. Echipajul de pe ambulanța sosită la fața locului i-a acordat primele îngrijiri, după care a fost transportat și internat în Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad. Omul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism coloană lombo-sacrată și fractură a mâinii stângi. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală.