Est News

Instituțiile statului nu-și fac treaba! Deși violența școlară este din ce în ce mai prezentă în școli, autoritățile în loc să ia măsuri încearcă să ascundă adevărata dimensiune a fenomenului

Violența școlară este un fenomen cotidian, grav, iar instituțiile care are trebui să elimine această problema se învârt într-un cerc vicios. Din păcate, copiii sunt cei care achită prețul nepăsării autorităților.

Deși există un ordin expres semnat de Gabriela Plăcintă, șefa educației vasluiene, prin care directorii unităților de învățământ sunt obligați să sesizeze Poliția și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui în cazul în care apar cazuri de violență pe raza instituțiilor de învățământ, directorii trec cu vederea dispoziția Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. Totuși, fiind numiți politic, ei nu au fost niciodată sancționați pentru modul în care gestionează problema actelor de violență săvârșite în curtea instituțiilor pe care le coordonează.

Gabriela Plăcintă a prezentat în plenul unei ședințe organizate de Instituția Prefectului Județului Vaslui o statistică privind violența școlară care nu bate deloc cu statistica Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui. Conducerea IPJ a prezentat o statistică în care erau prezentate doar 37 de infracțiuni comise în incinta unităților de învățământ (furturi și distrugere de bunuri), pe care polițiștii le-au anchetat ca urmare a plângerilor și sesizărilor efectuate. În același timp, Gabriela Plăcintă a declarat public faptul că a luat cunoștință de un număr de 1.131 de infracțiuni. Tradusă, această diferență statistică se explică printr-un fapt foarte grav: directorii de școli nu au anunțat poliția atunci când elevii au comis fapte sancționate de Codul Penal.

Într-un articol anterior semnalam faptul că Valerica Miron, o femeie de 45 de ani, din Codăești, a băut până când și-a pierdut rațiunea și a intrat în incinta Liceului “Ștefan cel Mare” din localitate unde a pălmuit o elevă care se certase cu fiica ei – elevă în aceeași unitate de învățământ. În acest caz, niciuna dintre autoritățile plătite din bani publici nu a sancționat fapta săvârșită de Valerica Miron, nici măcar pentru deranjarea liniștii publice. Nici Tatiana Croitoru, directoarea Liceului Codăești nu a primit o sancțiune, deși era obligată să informeze imediat ISJ-ul și pe cei de la Protecția Copilului în legătură cu bătaia suferită de eleva liceului și nici profesorii de serviciu pe școală.

Conducerea liceului a știut de acest eveniment, dar nu a informat ISJ-ul imediat, așa cum era obligată. Directorii nu au informat nici DGASPC-ul, ci doar pe șeful de post din comună. Inexplicabil, acesta nu i-a dat agresoarei nici măcar o amendă “simbolică“. De asemenea, nici ISJ-ul nu a sancționat conducerea liceului din Codăești pentru faptul că nu a respectat “Procedura operațională privind modalitățile de comunicare intra și inter-instituționale”, un document semnat de șefa ISJ Vaslui care îi obligă pe directori să anunțe simultan ISJ, Direcția pentru Protecția Copilului și Poliția, de fiecare dată când în școli se petrec acte de violență.

Abia după ce cotidianul Est News a publicat cazul de la Codăești, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vaslui s-a deplasat la Codăești pentru a evalua efectele bătăii administrate de Valerica Miron unei copile de clasa a VII-a. Cum era de așteptat, experții CJRAE nu au descoperit nereguli, ba mai mult, ni s-a comunicat că evenimentul nu a fost unul grav. Inevitabil, întrebarea care se pune este simplă: ce poate fi mai grav ca un părinte să altoiască o fetiță, chiar în locul în care ar trebui să beneficieze de protecția cadrelor didactice?

Au trecut deja doi ani de când ISJ și autoritățile județene tot monitorizează “masiv” asigurarea securității elevilor în perimetrul școlii și împrejurimi. În acest timp, s-au realizat parteneriate cu jandarmii și polițiștii; s-au scris și s-au investit sute de mii de euro în proiecte europene costisitoare și se colaborează cu fundații și asociații specializate. Rezultatul se vede: infracționalitatea juvenilă la nivel de școală a crescut în mod continuu iar cei care comit nedreptăți sunt iertați. Nici măcar profesorii de serviciu pe școală, responsabili de siguranța elevilor, nu au fost sancționați decât în cazuri extrem de grave, prezentate în presă.

“Am văzut și eu statistica, am văzut numărul de incidente, tocmai de aceea am convocat Colegiul Prefectural. Lucrăm la un plan integrat de măsuri inter-instituționale prin care să se micșoreze numărul de incidente de acest gen. Ar fi o utopie să-mi propun să stopez fenomenul. Însă, noi trebuie să fim mai prezenți printre copii, să vorbim mai mult cu ei, să îi implicăm mai mult pe cei care au legătură cu actul educativ în școli, astfel încât să prevină apariția unor astfel de evenimente”, ne-a declarat Daniel Olteanu, prefectul județului Vaslui.

În ceea ce privește modul în care șeful de post din Codăești a gestionat incidentul petrecut în liceul din comună (soldat fără nici o sancțiune), prefectul a declarat că așteaptă raportul IPJ Vaslui.

Întrebat fiind despre numărul de informări primite de la managerii de școli care vizau fapte de violență comise asupra minorilor, Ionel Armeanu-Ștefănică, directorul DGASPC Vaslui, ne-a răspuns că trebuie să ne adresăm școlilor, că între instituția pe care o conduce și ISJ Vaslui nu există nici un proiect de colaborare pe tema violenței școlare. Cu alte cuvinte, conducerea ISJ le-a cerut directorilor să comunice DGASPC actele de violență petrecute la nivelul unităților de învățământ, fără a se fi semnat măcar un proiect de colaborare. (Bogdan RUSU)

Exit mobile version