Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, și-a lansat la începutul lunii afacerea din Madagascar, unde deține un complex de bungalouri. Judecând după faptul că pentru toată luna iunie nu mai există locuri disponibile, ci doar de la 1 iulie, afacerea se pare că merge de minune.
În primăvara anului 2012, în vremea când era primar al Constanței, Radu Mazăre a mers în vacanță în Madagascar, iar la întoarcere s-a arătat foarte încântat de ceea ce a găsit acolo, dar și de oportunitățile de afaceri. Drept urmare, a luat decizia de a concesiona de la un trib, pe o perioadă de 99 de ani, un teren. Mai exact, era vorba de 1,8 hectare de teren pe malul oceanului, într-un golf în nordul Madagascarului, pentru care a plătit, potrivit declarației sale la momentul revenirii în țară, 1 euro pe metru pătrat. Aici a plănuit să ridice un mic complex pentru iubitorii de sporturi nautice.
„Investiția o să fie de vreo 200 – 300.000 de euro, bungalouri plus utilități. Cei care fac sporturi din astea, cei care se duc până acolo, nu sunt foarte pretențioși. Merg pentru frumusețea locurilor și pentru vânt. O să fie așa, cam la două, două stele și jumătate. Mâna de lucru o să fie ieftină, așa că nu o să coste mult“, declara, în 2012, Radu Mazăre.
Acesta preciza că a concesionat terenul pentru că în Madagascar legea nu le permite străinilor să dețină proprietăți. În schimb se practică formula de concesionare pe 99 de ani, cu prelungire automată. Terenul apare și în declarația sa de avere din 2014, fostul edil precizând că îl deține împreună cu fratele său Mihai.
De când a bătut palma cu tribul din Madagascar, Radu Mazăre a mai făcut câteva drumuri acolo pentru a supraveghea cum decurge construcția și, probabil a fost și de curând în zonă, deoarece în luna martie magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ridicarea controlului judiciar sub care se afla și prin care nu putea părăsi țara. Între timp, fiul său, Răducu Mazăre a început să facă reclamă pe rețelele de socializare afacerii care a debutat pe 1 iunie sub numele de „Mantasaly Resort“.
Este vorba de 16 bungalouri amplasate lângă plajă, în Andovokonko Bay, Antsiranana, Madagascar, cu două suite exclusiviste, restaurant cu specific local, mâncărurile fiind gătite din alimente organice, crescute de localnici, dar și un bar&lounge. Clienții beneficiază de cursuri de kite din partea unor instructori autorizați și pot cumpăra sau închiria echipamente de la magazinul din complex. Întreg complexul este alimentat cu energie electrică provenită de la panouri solare, iar potrivit site-ului complexului, anul viitor va fi inaugurat și un centru SPA aici. Mantasaly Resort apare și pe celebru site booking.com, potrivit căruia o noapte de cazare costă 77 de euro. Camere libere sunt însă disponibile abia începând cu 1 iulie, până atunci site-ul indicând că Mantasaly Resort este ocupat la capacitate maximă.
Primar timp de 15 ani și judecat pentru luare de mită și fals în declarații
Radu Mazăre a fost primar al Constanței începând cu anul 2000. A fost apoi reales și în următoarele trei mandate, în 2004, 2008 și 2012. S-a făcut remarcat prin atitudinea sa vehementă anti – Băsescu, dar și prin modul excentric de viață, fiind mereu în atenția publicului prin modul în care se îmbrăca, a femeilor frumoase cu care se înconjura și a mașinilor de colecție pe care le conduce. Înainte de Madagascar a fost îndrăgostit de Brazilia, petrecând mai multe concedii acolo și chiar a încercat să aducă din spiritul petrecerilor sud americane în stațiunea Mamaia. Deși a fost cercetat și judecat în mai multe dosare penale, abia anul trecut a început să aibă cu adevărat probleme.
Pe 2 aprilie 2015, a fost arestat preventiv într-un dosar privind fapte de corupție, iar atunci și-a scris demisia din funcția de primar al Constanței, specificând că nu își mai dorește o viață publică politică. Pe 1 aprilie, Radu Mazăre, alături de fratele său, senatorul PSD Alexandru Mazăre, au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, complicitate la luare de mită și fals în declarații.
Sursa: libertatea.ro