de Răzvan CĂLIN
Distincția a fost oferită de Ministerul Educației pentru calitatea actului educativ din această instituție de învățământ.
Iată că învățământul din mediul rural vasluian oferă și exemple pozitive, un caz exemplificativ fiind cel al Școlii gimnaziale nr. 1 din comuna Ivești. Recent, instituția a câștigat titlul de ”Școală Europeană”, ocupând poziția nr. 36 (cu 158 de puncte) în ierarhia școlilor câștigătoare din întreaga țară.
”Multrâvnitul certificat de «Școală Europeană» conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale. Eforturile pe care acestea le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide. Este o bucurie și o onoare pentru noi ca instituția în care profesăm să primească acest statut meritoriu”, ne-a declarat profesoara Mariana Munteanu Dulgheru, directorul Școlii Ivești.
Competiția Națională “Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale (Proiectul de dezvoltare instituțională și Planurile manageriale anuale din ultimii 3 ani), precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Pentru a se putea înscrie în competiție, Școala Ivești a trebuit să demonstreze cu documente că, în ultimii trei ani școlari, a derulat programe și proiecte europene. Cele mai relevante activități în acest sens au fost proiectul Comenius ,, Let’s fight against violence for a peaceful European school”, derulat în cadrul școlii între anii 2012- 2014; Proiectul Erasmus + ,, Learning foreign language through ICT “ , care se deruleaza în prezent; un proiect eTwinning “ECO CHILDREN”, care asigura sustenabilitatea pentru Proiectul Comenius ,,Save the butterflies, save the planet” derulat în perioada 2010- 2012, precum și nenumărate alte proiecte locale și activități extrașcolare care au promovat valorile europene în cadrul școlii. De asemenea, rezultatele foarte bune obținute de elevii școlii la olimpiade și concursuri, rezultatele de la Evaluarea Nationala -clasa a VIII-a, precum și implicarea cadrelor didactice în activități de autoperfecționare au constituit criterii îndeplinite, demonstrate cu documente, care au condus la obținerea titlului de „Școală Europeană”. Odată obținut, certificatul este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Vineri, 17 iunie, o delegație a Școlii Ivești (formată din directoarea Mariana Munteanu Dulgheru, profesoara Daniela Crăciun și eleva Ionela Alina Vidroi) se va deplasa la Palatul Parlamentului pentru a ridica certificatul în cadrul unei ceremonii speciale.