Est News

C.S „Karate Kensei” organizează a VI-a ediție a Cupei „Laur Polics și Adel Cost”

cupa "Laur Polics & Adel Cost"Pasionații de arte marțiale se pot delecta pe 18 și 19 iunie, când clubul Sportiv „Karate Kensei” Vaslui va organiza ce-a de a VI-a ediție a Cupei „Laur Polics & Adel Cost” la Karate Tradițional Shotokan-Fudokan. Vor participa sportivi la categoriile copii, cadeți, juniori, tineret și seniori. Organizatorii se așteaptă la peste 100 de competitori, iar echipa gazdă va contribui la spectacol cu circa de 30 de sportivi. Aceștia se vor înfrunta în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Vaslui, la probele kata individual și kumite individual. Alături de clubul Karate Kensei Vaslui și-au anunțat participarea până acum alte patru cluburi din regiunea Moldova, dar și unul din județul Harghita – C.S. „Kikai” Bârlad, Neko-Me Tecuci, Taiko Tecuci, Karate Club Galați, Risei Iași și Cosmi Kensei Miercurea Ciuc. Alături de președintele CS “Karate Kensei”, sensei Constantin Roznov (5 DAN) , la organizarea competiției participă Primăria Vaslui, LPS Vaslui și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Vaslui. Învingătorii vor primi individual medalii din partea DJST Vaslui și diplome din partea clubului organizator. Karate Kensei Vaslui va oferi și trofeele pentru echipele de pe podium.

Constantin Roznov este și președintele clubului Cosmi Kensei Miercurea Ciuc, unde a practicat sportul care l-a consacrat între anii 1999 și 2009. Dacă periodic are ocazia să își viziteze elevii, acum îi va primi în postura de gazdă la Vaslui.

O competiție pentru toți

„Este a șasea ediție a acestei cupe pe care an de an o organizăm în această perioadă în Vaslui. Dorim să menținem vie activitatea sportivă când perioada competițională s-a terminat. Astfel ne menținem în formă pentru competițiile oficiale din calendarul oficial. Permitem accesul în competiție a tuturor, pe când la competițiile din calendarul Federației trebuie să ai un anumit grad pentru a accede la anumite probe și categorii. Este un prilej pentru cei care au centuri inferioare de a se adapta la spiritul de competiție și modul de arbitraj. La seniori un jucător cu o centură inferioară nu se poate compara cu un sportiv care evoluează de 15 – 20 de ani. Dorim să îi stimulăm, să le dăm încredere practicanților”, ne-a declarat Sensei Constantin Roznov, președintele „Karate Kensei” Vaslui.

Valorile adevărate sunt promovate la Vaslui

Pentru sensei Constantin Roznov, care are o experiență de 27 de ani, karateul tradițional shotokan – fudokan este un mod de viață: „Important este să respectăm adevăratul sens al artelor marțiale karate – do tradițional. Eu sunt nemulțumit că în continuare la modul general se face din artele marțiale un sport promovat doar pentru a întări forța și violența practicanților. Karate-ul tradițional reprezintă pentru noi nu doar mișcare fizică sau tehnici de autoapărare și atac, ci într-adevăr este o artă, o disciplină. Vorbim de un test al performanței individuale și nu doar de o simplă ocazie de a dobândi niște rezultate pe podium. Deviza noastră este: astăzi să fim mai buni ca ieri și mâine puțin mai buni decât azi. Pornind de la acest adevăr dorim ca toți practicanții să înțeleagă și să dobândească principiile care guvernează karateul tradițional shotokan – fudokan pentru a le transpune în viața de zi cu zi. Vorbim despre o viață fără vicii, demnă, bazată pe principii de etică și morală. Karate-ul determină omul, prin eforturile sale, să-și depășească slăbiciunile, să-și întărească spiritul, să se formeze pe el însuși mai puternic, mai înțelept. Dă naștere dorinței de a trăi în armonie cu tot ce-l înconjoară, în special oamenii”, a mai declarat Roznov pentru Est News.

Toți practicanții de karate – do tradițional sunt însă invitați de organizatori să ia parte la competiție. Cluburile care doresc să participe trebuie să trimită din timp listele cu participanții. Pentru mai multe informații poate fi contactat sensei Constantin Roznov, președinte CS. „Karate Kensei” Vaslui, la telefon 0744385992. (George PROCA).

Exit mobile version